Un tânăr, de 22 de ani, din Giuvărăști este bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, acesta fiind arestat preventiv.
Polițiștii au fost sesizați de tatăl minorei, acesta spunând că fiica sa de 12 ani nu s-a întors acasă. Copila a fost găsită în locuința tânărului din Giuvărăști.
„La data de 25 ianuarie, în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Secţia 3 Poliţie Rurală Corabia, au fost sesizați de către un bărbat de 50 de ani, din comuna Tia Mare, cu privire la faptul că, la data 24 ianuarie a.c., fiica sa de 12 ani a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. În urma investigațiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Corabia, minora a fost identificată la locuinţa unui tânăr de 22 de ani, din comuna Giuvărăşti, declarând poliţiştilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Pe 26 ianuarie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, ulterior fiind arestat preventiv.
„Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, la data de 26 ianuarie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, iar la data de 27 ianuarie a.c., instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicatul citat.
Acesta a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.