Nu trece nicio zi fără ca polițiștii să nu găsească pe drumurile din județ șoferi care se urcă la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, un bărbat, de 38 de ani, în timp ce conducea pe strada Eroilor din Slatina a avut o concentație de 0,77 mg/litri alcool pur în aerul expirat. Slătineanul s-a ales cu un dosar penal.
„La data de 31 martie, ora 20.54, pe strada Eroilor, din municipiul Slatina, a fost depistat un bărbat, de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Un alt bărbat, din comuna Brâncoveni, conducea sub influența alcoolului în Slatina, dar nu aveam nici permis.
„La data de 01 aprilie, a.c., ora 00:18, pe raza municipului Slatina, a fost depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Brâncoveni, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta prezenta o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea mostrelor biologice de sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge”, au mai precizat polițiștii olteni.