S-a dat drumul la angajări la Spitalul Slatina. 15 posturi de infirmieră au fost scoase la concurs

Spitalul Județean de Urgență Slatina a scos la concurs 15 posturi vacante de infirmieră, nivel de studii medii sau generale. Deficitul de infirmiere este pe aproape toate secțiile unității medicale.

Cele 15 posturi sunt disponibile pe următoarele secții:

  • 1 post de infirmieră la Medicină Internă;
  • 2 posturi vacant la Secția Gastroenterologie;
  • 1 post infirmieră, treapta debutant, Secția Cardiologie;
  • 1 post infirmieră, treapta debutant, Secția Neurologie;
  • 2 posturi de infirmieră, treapta debutant, Secția Ortopedie și Traumatologie;
  • 1 post vacant infirmieră, treapta debutant, Secția Chirurgie;
  • 1 post vacant infirmieră, treapta debutant, Secția ORL;
  • 3 posturi vacante de infirmieră, treapta debutant, secția ATI;
  • 1 post vacant de infirmieră, treapta debutant la Secția Boli Infecțioase;
  • 1 post vacant de infirmieră, treapta debutant, la UPU Slatina;
  • 1 post vacant de infirmieră, treapta debutant, la Blocul operator Central.

Candidații interesați de aceste posturi trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice:

  1. pentru postul de infirmier, treapta debutant: școala generală sau studii medii, absolvite cu diplomă de Bacalaureat;
  2. pentru posturile de infirmier: școala generală sau studii medii, absolvite cu diplomă de Bacalaureat; curs de infirmieră și șase luni vechime în activitate.

Candidații își pot depune dosarele până pe 5 mai, la sediul Spitalului Județean de Urgență Slatina, selecția dosarelor urmând a avea loc pe 10 sau 11 mai. Proba scrisă este programată pe 17 mai, ora 9.00, iar interviul în termen de patru zile lucrătoare de la data susținerii examenului scris. Probele vor avea loc în sala de ședințe din Ambulatoriul unității medicale.

Bibliografia concursului este afișată pe site-ul oficial al Spitalului Slatina, https://www.spjslatina.ro/continut/documente/concursuri/2021_aprilie/anunt_11134.pdf.