Magistrații Tribunalului Olt au decis miercuri, 12 mai, să admită cererea primarului Robert Rotea de la Vitomirești, dispunând suspendarea ordinului 203 din 12 aprilie 2021 emis de Prefectura Olt. Decizia nu este definitivă. Prin acest ordin al Prefecturii Olt din aprilie, primarul de la Vitomirești își pierdea mandatul, în baza unei decizii definitive a Curții Supreme.
Rotea a precizat că pe 26 mai are un nou termen și speră să revină pe funcție.
„Pe 26 mai am un nou termen, se judecă pe fond pentru anulare ordinului. Eu sper să câștig și pe 26 mai. Rămâne de văzut! Acum sunt în concediu! O să revin pe funcție”, a spus Robert Rotea încrezător.
Tip solutie: Admite cererea de suspendare
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de reclamantul ROTEA ION ROBERT, în contradictoriu cu pârâţii: INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI OLT şi PREFECTUL JUDEŢULUI Olt şi dispune suspendarea Ordinului nr.203/12.04.2021 emis de pârâţi până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Olt. Termen fond 26.05.2021, cu citarea părţilor.
Document: Hotarâre 383/2021 12.05.2021
La începutul acestui an, primarul comunei Vitomirești, Robert Rotea, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate. Problemele primarului Robert Rotea vin din perioada 2013-2014 când a făcut parte și din Consiliul de Administrație al liceului din comună.
Inspectorii ANI l-au găsit incompatibil pentru că a ocupat în acelaşi timp funcţia de primar şi pe cea de membru al consiliului de administraţie al liceului din localitate. În baza deciziei definitive a Curții Suprem, Prefectura Olt a emis ordinul de suspendare ce a fost contestat la Tribunalul Olt de Robert Rotea.