Subvenție de 2.000 de euro pentru culturile de ardei, castraveți, tomate și vinete, în solarii. Cererile se depun până pe 20 iulie

Legumicultorii care au solarii de 1.000 de metri pătrați cu ardei, castraveți, tomate sau vinete pot obține o subvenție de 2.000 de euro. Cererile se depun până pe 20 iulie.

În ședința Guvernului din data de 16 iunie 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021. Culturile pentru care se acordă ajutorul de minimis sunt ardei, castraveți, tomate și vinete, iar categoriile de beneficiari pot fi: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice.

Culturile vor fi verificate de comisii mixte formate din reprezentanți ai APIA și Direcțiilor Agricole Județene.

Legumicultorii pot depune cererile până pe 20 iulie, iar subvenția este de 2.000 de euro pentru o cultură de 1.000 de metri pătrați.

„Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Precizăm că documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv. Plafonul maxim alocat acestei scheme de sprijin este de 30.785 mii euro (150.000 mii lei), iar valoarea maximă a ajutorului de minimis/beneficiar este de 2.000 euro/cultură/1000 mp”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

sursa foto: Ministerul Agriculturii