Senatorul Liviu Voiculescu candidează la funcția de președinte al organizației județene Olt, alegerile din cadrul filialei județene a PNL urmând să aibă loc vineri, 9 iulie.
Voiculescu a preluat conducerea PNL Olt în urmă cu trei ani și spune că, în toată această perioadă, și-a convins colegii de partid că poate fi un lider capabil.
„Vineri, 9 iulie, este rândul filialei Olt a PNL să treacă prin cel mai important moment din interiorul unui partid politic: alegerea unui nou for de conducere. În urmă cu mai bine de 3 ani am urcat la tribuna candidaților copleșit de emoții și speranță, dar și cu dorința puternică de a continua proiectele politice interne ale celui care mi-a fost mentor și prieten de suflet în același timp: regretatul Ion Moisescu. Și am convins! Mi-am convins colegii că pot să le fiu un lider capabil, demn de încredere și demn de memoria celui care, până atunci, a condus cu mână fermă destinele liberalilor olteni. Angajamentele mele au cântărit la fel de mult ca votul lor de încredere”, a declarat senatorul PNL Olt.
Liviu Voiculescu își dorește o echipă sudată, puternică și echilibrată, pentru că numai așa va putea obține victorii în fața adversarilor politici.
„Va fi greu. Foarte greu! Pentru că acum nu doar așteptările și speranțele colegilor mei îmi vor credita candidatura, ci mai ales portofoliul ultimilor mei 3 ani ca președinte al PNL Olt. Vreau să cred că am fost liderul responsabil, capabil, demn și ferm pe care și l-au dorit în urmă cu 3 ani. Și vreau să fiu în continuare un astfel de lider! Vreau să cred că am meritat încrederea lor. Și mă angajez să o onorez și de acum înainte! Am fost până acum împreună și vreau să cred că vom rămâne în continuare aceeași echipă sudată, puternică și echilibrată! Pentru că împreună forța noastră, a liberalilor olteni, este de neegalat”, a adăugat Liviu Voiculescu, liderul liberalilor olteni.