Premierul Nicolae Ciucă și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, au fost prezenți joi, 16 decembrie, pe tronsonul III al Drumului Expres Craiova-Pitești. Delegația a făcut un popas de câteva minute pe șantierul de la Scornicești, fiind întâmpinată de prefectul județului, Florin Homorean, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, senatorul liberal, Liviu Voiculescu, dar și de primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor.
Premierul a fost asigurat că investiția se va încheia în scurt timp, clar nu va depăși termenul din contract, finalul anului 2023, totul fiind și în funcție de vreme. Totodată, Nicolae Ciucă a vrut să știe dacă materialele folosite la construcția șoselei de mare viteză sunt fabricate în țară.
Reprezentantul constructorului a precizat că doar agregatele, fiind folosite peste 1.200.000 de metri cubi, fierul beton, ce a fost adus de la Târgoviște, și grinzile, care au fost realizate în poligonul societății, sunt din țară, restul materialelor fiind importate.
„În afară de agregate și firul beton de de la Târgovişte, în rest totul este importat. Mai sunt și grinzile care sunt fabricate în poligonul nostru, în regie proprie. Sunt 34 de poduri, cu o lungime de peste patru kilometri, podul de peste râul Olt este cel mai lung din România. Tronsonul III va avea patru noduri rutiere, precum cel de la intrarea în Balș, practic aici va fi centura ocolitoare a Balșului, un nod la Piatra-Olt, un nod la Slatina, la Pirelli. Vor fi patru spații de servicii, baza de deszăpezire va fi la intrarea în Balș, și încă trei spații pentru servicii. Va avea sistem inteligent de trafic, cu atenționarea participanților, cu senzori de polei. Senzorii de polei vor transmite în centrul de monitorizare și de acolo se va anunța. Lucrările sunt spre final, este important cum va fi vremea. Dacă temperaturile sunt de peste 15 grade, lucrăm, când scad sub, lucrările sunt sistate și se deschid apoi”, a spus constructorul.
„Parapeții, nu mai există niciun producător de parapeți în țară. De ce?”, a replicat premierul Ciucă atunci când a aflat că inclusiv parapeții sunt aduși de peste hotare.
Constructorul a explicat că pentru fabricarea acestui tronson de drum s-au folosit 1.200.000 metri cubi de balast, balast stabilizat 25.000 metri cubi, asfalt 423.000 de tone.
Constructorul mai trebuie să facă marcajele și să pună gardul împotriva animalelor pe tot traseul. Garanția podului de peste râul Olt va fi de șapte ani, la fel ca toată lucrarea, întreținerea urmând să revină autorităților.
Tronsonul III al Drumului Expres leagă județele Olt și Argeș și traversează localitățile Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești.