CSM Slatina, prima înfrângere din play-off. A pierdut jocul cu echipa din Alexandria

CSM Slatina a pierdut partida disputată, pe stadionul „1 Mai” din Slatina, cu CSM Alexandria, scor 1-2. Înfrângerea suferită marți, 3 mai, este prima pentru slătineni în play-off. 

După mai bine de o jumătate de oră de tatonări, gazdele au avut prima ocazie clară prin Popovici. Cătălin Doman a centrat de pe partea stângă, iar Popovici a reluat cu capul pe lângă stâlpul porții.

În minutul 45, echipa din Alexandria a deschis scorul prin Paulino Da Silva, acesta șutând plasat la colțul lung.

Oaspeții își vor mări avantajul prin Paulino Da Silva care a marcat cu un șut plasat din interiorul suprafeței de pedeapsă.

Elevii antrenorului Ovidiu Burcă vor reduce din diferență în minutul 76. Radu Necșulescu a centrat de pe partea stângă în fața porții, iar Constantin Radu a marcat cu un șut plasat.

În celălalt joc al etapei intermediare din Seria a VI-a a Ligii a III-a, Vedița Colonești a pierdut jocul de pe teren propriu cu Viitorul Dăești, scor 0-1.

În etapa de vineri, 6 mai, CSM Slatina va evolua tot pe teren propriu, în compania formației Vedița Colonești.

CSM Slatina: Cătălin Preduț, Abel Stan (min. 63 Alin Pisăru), Beniamin Enache (min. 80 Neicu), Marian Manea, Alexandru Sălcianu (min. 46 Adrian Bărbuți), Ionuț Popescu, Dorin Toma, David Oprescu (min. 63 Constantin Radu), Alexandru Popovici, Cătălin Doman (min. 46 Necșulescu), Remus Trancă. Antrenor: Ovidiu Burcă.

CSM Alexandria: Iosif Cristică, Eduard Sîrbu, Flavius Julea (min. 87 Da Silva Santos),Vladimir Georgescu, Marques Paulino, Sabin Iakabfi, Cosmin Ciocoteală, Gabriel Preoteasa, Cosmin Neagu (min. 87 Răzvan Dobrică), Adrian Mar (min. 90+4 Chirceanu), Mihnea Vlad. Antrenor: Cristian Dănălache.

Clasament

1. CSM Slatina            6 3 2 1 8-5 3 52
2. CSM Alexandria     6 4 2 0 11-3 8 47
3. CS Viitorul Dăeşti  6 2 2 2 7-7 0 47
4. ACS Vediţa Coloneşti 6 0 0 6 2-13 -11 28