Au fost montate limitatoare de viteză la trecerea de pietoni de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, din apropierea supermarketului Kaufland. Acestea au fost instalate joi dimineață, 3 noiembrie, pe ambele sensuri de mers, după ce miercuri, 2 noiembrie, un bărbat de 70 de ani, din Slatina, ce mergea pe lângă o trotinetă, chiar pe trecerea de pietoni, a fost spulberat de o mașină, condusă de o tânără. Slătineanul a suferit multiple traumatisme, în cursul zilei de miercuri, 2 noiembrie, fiind transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Șeful Biroului Rutier Slatina, comisarul Valentin Duiuleasa, a precizat că limitatoare îi fac mai atenți pe șoferi în trafic, pentru a respecta regulile de circulație.
„Au fost montate limitatoare de vitează pe ambele sensuri de mers, pe bulevardul Nicolae Titulescu. Nu neapărat pentru că se mergea cu viteză, dar limitatoarele au și alt rol, nu doar să limiteze viteza. Viteza în zona trecerilor de pietoni nu este de 50 km pe oră, cum este în localitate, ci de 30. Mulți șoferi am văzut că nu respectă și am găsit soluția să montăm aceste limitatoare de viteză, ca să-i determinăm să respecte regulile. În ultima perioadă, au mai fost montate limitatoare de viteză și pe strada Carol (n. red. -spre Agricol), unde s-a constatat că se mergea cu viteză, pentru că am acționat cu radar și am aplicat multe sancțiuni, practic trebuie să prevenim producerea unor accidente rutiere”, a spus Duiuleasa.
Reamintim că fix în acest loc, miercuri dimineață, a avut loc un grav accident rutier, o mașină condusă de o tânără de 22 de ani, din comuna Curtișoara, lovindu-l în plin pe bărbatul ce încerca să traverseze strada, mergând pe lângă o trotinetă electrică, pe trecere de pietoni de pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Slatina.
