67 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii olteni. Cei mai mulți șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

În urma controalelor desfășurate în minivacanța de la începutul acestei luni, polițiștii din cadrul IPJ Olt au fost aplicate 548 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 67 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășirea vitezei regulamentare.

„Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 67 de permise de conducere, dintre care 53 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 7 pentru alte abateri.

De asemenea, polițiștii rutieri au mai reținut și 6 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale și au constatat 11 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.