Primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a semnat vineri, 9 decembrie, contractul de finanțare pentru proiectul „Actualizarea Planului Urbanistic General-Format GIS”, în orașul Scornicești. Proiectul are o valoare de 20 de miliarde de lei vechi.
Edilul a declarat că este un proiect extrem de important, un obiectiv asumat ce urmează a fi implementat în acest mandat.
„Cu satisfacție, vă aduc la cunoștință faptul că astăzi, 9 decembrie 2022, am semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Contractul de finanțare pentru proiectul C10-14-119 – „Actualizare Plan Urbanistic General – Format GIS, în orașul Scornicești”, cu toate Anexele ce fac parte integrantă.
Este un proiect extrem de important, în valoare de aproximativ 20 miliarde lei vechi, încă unul din obiectivele asumate pentru care am insistat și care urmează a fi implementat în termenul stabilit.
Desigur, așa cum am spus-o de fiecare dată, vă asigur că mergem mai departe și vom duce la bun-sfârșit și alte proiecte aflate în derulare, dar și altele noi, pe care, în cel mai scurt timp, le voi aduce, rând pe rând, în atenția dumneavoastră”, a anunțat edilul Daniel Tudor.
Baza de date GIS înseamnă integrarea tuturor datelor într-o hartă sau aplicație. Pot fi introduse date despre imobilele cadastrate, rețeaua de utilități, gospodării, spații verzi, fond forestier, limitele de intravilan și extravilan, patrimoniul public, adresele administrative, PUZ-urile, precum și orice altă informație care se regăsește în primărie în format hârtie.
foto: prezentare generală, stradă din orașul Scornicești