Poliţiştii Serviciului Rutier Olt, în colaborare cu polițiștii Serviciului Rutier Argeș, au desfăşurat joi, 15 decembrie, în intervalul orar 8.00-12.00, o acţiune comună, în sistem „cascadă”, pe Drumul Național 65 – European 574, fiind aplicate 41 de amenzi, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
14 șoferi au rămas fără permisul de conducere, cei mai mulți după ce au apăsat mai tare pedala de accelerație.
„Pentru sancțiunile aplicate conducătorilor auto, ca măsură complementară, polițiștii olteni au reținut 14 permise de conducere, dintre care 11 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise și 3 pentru alte abateri. Polițiștii le-au explicat conducătorilor auto că este necesar să adopte o conduită preventivă la volan și să circule cu prudență, astfel încât să poată evita orice pericol, expunându-le riscurile la care se pot expune atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regimul legal de viteză”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
În cadrul activităților, în jurul orei 09:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat pe Drumul Național 65 – European 574, în localitatea Jitaru, un autoturism, ce circula cu viteza de 153 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 100 de km/h.
„Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Balș, județul Olt.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că autoturismul avea suspendată înmatricularea ca urmare a expirării Inspecției Tehnice Periodice.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație 15 zile”, se mai arată în comunicatul IPJ Olt.