Darius Vâlcov, șase ani de închisoare cu executare

Fostul ministru de Finanțe și primar al municipiului Slatina, Darius Bogdan Vâlcov, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie și Justiție pronunțându-se marți, 2 mai, în Dosarul Tablourilor. Pe fond, Vâlcov primise o condamnare de opt ani. În cazul inculpaților Minel Prina (o pedeapsă de patru ani și jumătate cu executare) , Bogdan Timofte (trei ani cu executare) și Cristian Tomescu (trei ani si jumatate cu executare), apelurile au fost respinse, iar instanța a menținut condamnările anterioare. Lucian Şuşală, fostul şofer al lui Darius Vâlcov, a primit doi ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.

Minuta instanței:

Admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2018/1/2015. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: – pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000; – pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012; – pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte (în legătură cu S.C. RUPIAH S.A., S.C. ENERO PROD S.R.L., S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. şi S.C. CONTIS CONSULTING COMPANY S.R.L.) prevăzută de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 291 alin.(1) din Codul penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 19 din OUG 43/2002 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal În baza 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi aplică inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare, acesta urmând să execute, în final, pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin.(1) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei rezultante. Menţine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpatul Vâlcov Darius – Bogdan prin ordonanţele din 27 martie 2014, 31 martie 2015, 30 aprilie 2015 şi 11 mai 2015 emise în dosarul nr. 378/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 6.200.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondate apelurile formulate de intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 74 din data de 08 februarie 2018, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2018/1/2015, privind şi pe intimatul inculpat Şuşală Lucian Petruţ.

III. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul intimat Vâlcov Darius Bogdan rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă intimaţi inculpaţi Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin şi Timofte Petre Bogdan la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Vâlcov Darius Bogdan, Tomescu Constantin Cristian, Prina Minel Florin, Timofte Petre Bogdan şi Şuşală Lucian Petruţ până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 400 lei se vor avansa din fondul Ministerului de Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2023. Opinie concurentă – Se impunea punerea în discuţie a cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi, respectiv, de către inculpatul Prina Minel şi pronunţarea asupra acestora, în sensul admiterii celei dintâi şi al respingerii celei de-a doua, printr-o încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile; – Se impunea punerea în discuţie, din oficiu, a schimbării de încadrare juridică în ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în sensul reţinerii formei continuate conform art. 35 alin. (1) C.pen., pronunţarea asupra acesteia, în sensul admiterii, prin încheiere distinctă de decizia prin care sunt soluţionate apelurile şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare.