Ziua Europei, sărbătorită an de an pe 9 mai, marchează Declarația Schuman, ministerul francez de Externe care a avut ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa.
Senatorul PSD Siminica Mirea a precizat că, deși Uniunea Europeană a trecut prin provocări majore, fiind lovită de mai multe crize, aceasta a supraviețuit, reprezentând o reușită extraordinară a cooperării între națiuni.
„Astăzi, 9 mai, sărbătorim Ziua Europei, o ocazie importantă pentru a reflecta asupra valorilor și obiectivelor Uniunii Europene. În ultimii ani, Uniunea Europeană a trecut prin provocări majore, cum ar fi criza economică și migranții, dar și prin schimbări geopolitice importante la nivel global. În aceste momente, mai mult ca niciodată, este esențial să ne reafirmăm angajamentul pentru solidaritate, libertate și democrație.
Uniunea Europeană reprezintă o reușită extraordinară a cooperării între națiuni și un exemplu clar al beneficiilor unei abordări comune în abordarea problemelor globale. În ciuda diferențelor și diversității care există între țările membre, UE continuă să progreseze în direcția unei societăți mai incluzive și mai juste pentru toți cetățenii săi.
Cu ocazia acestei zile, îmi doresc ca pe viitor, să consolidăm eforturile noastre comune pentru a continua să construim o Uniune Europeană puternică și unită, care să reprezinte interesele și valorile tuturor cetățenilor săi”, a declarat senatorul social-democrat, Siminica Mirea.