IRIS Nicolae Titulescu a câștigat faza județeană a Cupei României, impunându-se miercuri, 7 iunie, cu scorul 2-1, în fața echipei Oltul Curtișoara. Meciul disputat pe Stadionul 1 Mai din Slatina a fost frumos, cu faze la ambele porți.
IRIS Nicolae Titulescu a deschis scorul în minutul 40 prin Coman, care a marcat cu un șut la colțul lung, după o gafă a lui Stancu.
Echipa din Curtișoara a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 55. Jianu a executat bine o lovitura liberă de la 25 de metri, lateral dreapta, iar Tudor a marcat cu capul.
În minutul 75, Croitorescu a șutat puternic de la 17 metri, dar mingea a trecut puțin peste transversală.
În urma unui contraatac, în minutul 85, Pandelică Cosmin a marcat pentru Iris Nicolae Titulescu, stabilind scorul final, 2-1.
Partida a fost arbitrată la centru de Doru Zamfir, ajutat la cele doua linii de Vali Crețu și Mihai Radu.
Oltul Curtișoara: Perșinaru, Bălan, Ungureanu, Preda, Stancu, Neagoe, Croitorescu, Tudor, Nichita, Jianu, Zamfir. Antrenor: Dan Igant.
Iris Nicolae Titulescu: Fărcășanu, Pandelică, A. Burcea, Mușa, M. Burcea, Belu, Baboi, Comănescu,Bălan, Coman, Șerban.Antrenor: Vali Olteanu.