Trei handbaliste de 16 ani de la LPS Slatina vor evolua pentru CSM Slatina. Perpelea: Vor avea dublă legitimare

Trei handbaliste formate la LPS Slatina vor evolua în sezonul următor, în Divizia A, pentru CSM Slatina. Este vorba despre portarul Bianca Cioponea, interul dreapta Denisa Popescu și pivotul Manuela Ninciu.

Potrivit profesorului Iulian Perpelea, directorul adjunct al LPS Slatina, junioarele vor avea dublă legitimare, urmând să joace atât în competiții cu LPS Slatina, cât și pentru CSM Slatina.

„Handbalistele vor avea dublă legitimare, urmând să joace atât pentru LPS Slatina, cât și pentru CSM Slatina. Nu știu exact dacă au semnat pentru un an sau până la terminarea junioratului ”, a spus Perpelea.

Potrivit unor surse, junioarele ar fi semnat pentru trei ani, cu posibilitatea de prelungire.

Clubul din Slatina a anunțat miercuri, 7 iunie, că va promova tinerele handbaliste.

 „CSM Slatina a promovat și va promova în continuare jucătoarele tinere din orașul nostru, cărora ne dorim să le asigurăm o dezvoltare sportivă cât mai adecvată, iar în viitorul apropiat să ne bucurăm din plin de evoluțiile lor.

Portarul, Bianca Cioponea (16 ani), interul drept, Denisa Popescu (16 ani) și pivotul, Ninciu Manuela (16 ani), sunt trei dintre junioarele talentate ale clubului nostru, iar în următorul sezon vor evolua atât la echipa de junioare cât și la echipa de senioare, unde sperăm să acumuleze experiența necesară pentru a deveni în viitorul apropiat jucătoare de bază care vor putea face diferența în anumite momente decisive ale jocului”, a anunțat miercuri, 7 iunie, clubul de handbal CSM Slatina, care a retrogradat din Liga Națională, în această vară.

Totodată, în lotul CSM Slatina pentru Divizia A vor fi și handbalistele: Elena Nagy, Hermina Olaru, Andreea Bogdanovici, Diana Lixăndroiu, Mara Matea, Sonia Vasiliu, Florentina Dragomir, Elena Fulgoi, Adriana Țăcălie, Valentina Lecu.

sursa foto: facebook CSM Slatina