BARAJ/Oltul Curtișoara, misiune aproape imposibilă la Câmpulung

Returul barajului de promovare în Liga a III-a dintre ARO Câmpulung și Oltul Curtișoara se va disputa sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 17.30.

În partida tur, de săptămâna trecută, ARO Câmpulung s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Măzărache, oaspeții fiind net superiori.

Imediat după înfrângerea suferită pe teren propriu, antrenorul de la Oltul Curtișoara, Dan Ignat, a declarat că băieții săi pot întoarce rezultatul.

„Am pierdut pe greșelile pe care eu la antrenament le-am antrenat (!), până la urmă jocul greșeală așteaptă. Diferența a fost făcută pe benzile laterale, stânga și dreapta, nu am știut să gestionăm foarte bine situația. Am discutat toată săptămâna, la antrenament, acest lucru, atenție la cei doi din bandă, și Măzărache, și Jenaru. Relația unu contra unu defensiv a suferit, am avut multe lacune și am primit goluri foarte ușoare. Un meci foarte slab al nostru, mă așteptam ca atunci când am avut om în plus, în repriza a doua, să avem inițiativă. Din păcate, și Jianu a luat foarte repede roșu…Mă aflu la echipă în continuare, am încredere că putem să întoarcem rezultatul. Dacă nu mai cred, rămân acasă și merg băieții singuri. Cu siguranță că sperăm, în fotbal orice este posibil, important este să ne dorim. Dacă nu ne dorim și nu avem acea determinare de care are nevoie o echipă de fotbal, la nivel de Liga a III-a, nu vom reuși. Mergem să jucăm și încercăm să întoarcem, eu cred că se poate”, a spus Dan Ignat, imediat după jocul de la Curtișoara.

Este al doilea an consecutiv în care Oltul Curtișoara joacă barajul de promovare în Liga a III-a. Anul trecut, echipa din Curtișoara a pierdut disputa pentru Liga a III-a, promovând echipa din Vâlcea.