Ionuţ Mitran, transferat definitiv de CSM Slatina

Fundașul dreapta Ionuț Mitran s-a întors la CSM Slatina, acesta fiind transferat definitiv de clubul slătinean. Fotbalistul de 21 de ani, născut în comuna Grădinile, județul Olt, a fost jucător de bază în sezonul anterior la CSM Slatina, fiind împrumutat de la CS Universitatea Craiova.

„Fotbalist ce în stagiunea trecută a evoluat sub formă de împrumut, de la CS Universitatea Craiova, Ionuţ Mitran revine la echipa noastră, sub comanda tehnicianului Daniel Oprescu.

Fundaşul dreapta cu prezenţe în naţionala Under 21, în vârstă de 21 de ani, este transferat definitiv de clubul slătinean”, a anunțat CSM Slatina.

sursa foto: Facebook CSM Slatina