Oprescu, întrebat dacă Doldurea va mai fi candidatul PSD la Primăria Caracal: „PSD face sondaje, chiar dacă sunt primari în funcție”

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a precizat luni, 4 septembrie, că nu au fost încă stabiliți candidații pentru primăriile din județ, ținând cont că, anul viitor, vor avea loc alegeri locale.

Întrebat dacă edilul de la Caracal, Ion Doldurea, rămâne candidatul PSD pentru alegerile de anul viitor, Oprescu a precizat că este prematur să spună acest lucru, la acest moment. Liderul social democraților olteni a declarat că PSD face sondaje în rândul cetățenilor, chiar și pentru primarii în funcție, apoi, în baza rezultatelor, stabilește candidații pentru fotoliul de primar pentru fiecare localitate.

„Este devreme să stabilim candidații pentru anul viitor. Așa cum știți, PSD face sondaje și, în baza lor, își desemnează candidații, chiar dacă sunt primari în funcție. Nu este nimeni bătut în cuie, cum nici noi nu suntem bătuți în cuie. Atâta timp cât avem sprijinul organizației și sprijinul cetățenilor, bineînțeles, că suntem susținuți în continuare. Vom vedea ce va fi la momentul respectiv. Ca de fiecare dată, în România, s-a încercat, de o anumită parte a presei, să se suie pe o tragedie și să o transforme într-o chestiune politică. PSD nu are niciun amestec în niciun fel de afacere a familiei domnului primar Doldurea”, a spus Oprescu.

Familia primarului Ion Doldurea se află în plin scandal, după ce stația GPL de la Crevedia a explodat, aceasta fiind deținută de firma fiului său.

Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, a anunțat duminică, 27 august, că se suspendă din PSD Olt și din orice funcție politică deținută, în urma scandalului.