Liga a IV-a/ Coteana încurcă liderul. Iris Titulescu a făcut scor cu Slătioara

O nouă etapă a Ligii a IV-a s-a disputat sâmbătă, Viitorul Coteana reușind să încurce liderul ACS Caracal, scor 2-2.

Primarul comunei Coteana, Ionuț Dima, a precizat că meciul a fost echilibrat.
„A fost un meci echilibrat, disputat. Am primit primul gol în câteva secunde de la începerea jocului, pe fondul unei bâlbâieli în apărare. Apoi, am dominat jocul și am fi putut câștiga”, a spus primarul Ionuț Dima.

De cealaltă parte, reprezentanții echipei din Caracal au vorbit despre complexul Coteana.

„Este un rezultat bun, în condițiile actuale. Noi tot timpul avem meciuri grele la Coteana, chiar pot spune că avem un complex cu echipa din Coteana. Un teren mic, o echipă masivă, iar rezultatul este acesta”, a spus președintele echipei din Caracal, Gigi Neagu.

Știința Mărunței a câștigat fără probleme partida disputată, pe teren propriu, cu Viitorul Știința Drăgănești Olt, scor, 3-1, toate cele trei goluri ale gazdelor fiind marcate de Mihai Năvodaru.

Iris Nicolae Titulescu a făcut scor cu Oltul Slătioara, reușind să se impună cu 6-1, golurile gazdelor fiind marcate de Amza (de trei ori), Laurențiu, Ioncea și Vătui.
„Meciul a fost la discreția noastră, am ratat foarte mult. Ei au deschis scorul, prin minutul 20, apoi am reușit să egalăm și să ne desprindem. După opinia mea, scorul ar fi putut fi mult mai mare”, a spus primarul din comuna Nicolae Titulescu, Florin Tiutiu.

FC Olt Scornicești a egalat la puncte ACS Caracal și a trecut pe primul loc, după victoria înregistrată la Osica de Jos.


Rezultatele etapei a V-a:
Victoria Dăneasa – Recolta Stoicănești 2-2
Viitorul Osica de Jos – FC Olt Scornicești 2-3

/Cosmin Popescu și Tudor Răzvan (de două ori)
Viitorul Rusănești – Unirea Pârșcoveni 4-2
Pentru Rusănești au marcat: Adrian Jianu, Ilin Toma, Andrei Sterie, Alex Stoian
Oltețul Osica – Voința Schitu 1-5
Știința Mărunței – Viitorul Știința Drăgănești-Olt 3-1
Mihai Năvodaru (de trei ori)/Roman
Iris Titulescu – Oltul Slătioara 6-1
Pentru echipa din Nicolae Titulescu au marcat: Amza (de trei ori), Laurențiu, Ioncea și Vătui
Viitorul Coteana – ACS Caracal 2-2

/Marcu, Sârbu

Clasament

1. CSO FC Olt Scornicești 5 4 1 0 20 5 13p
2. ACS Caracal 5 4 1 0 19 4 13p
3. ACS Iris Titulescu 5 4 0 1 16 5 12p
4. ACS Oltul Slatioara 5 3 0 2 17 11 9p
5. ACS Viitorul Stiinta Draganesti Olt 5 3 0 2 13 9 9p
6. ACS Viitorul Rusanesti 5 3 0 2 14 17 9p
7. ACS Viitorul Coteana 5 2 2 1 13 6 8p
8. AS Viitorul Osica de Jos 5 2 1 2 12 10 7p
9. ACS Unirea Parscoveni 4 1 2 1 7 7 5p
10. AS Vointa Schitu 5 1 1 3 11 16 4p
11. AS Stiinta Maruntei 5 1 0 4 7 11 3p
12. CS Recolta Stoicanesti 4 0 2 2 5 12 2p
13. AS Victoria Daneasa 5 0 2 3 5 17 2p
14. ACS Oltetul Osica 5 0 0 5 1 30 0p

foto: arhivă, sursa foto: facebook