Oltul Curtișoara, remiză albă cu Petrolul Potcoava. Ignat: „Am controlat meciul”

Oltul Curtișoara a remizat, scor 0-0, în partida disputată sâmbătă, 14 octombrie, pe teren propriu, în compania formației Petrolul Potcoava, contând pentru etapa a VIII-a a Ligii a III-a.

Pe finalul jocului, chiar în prelungiri, Oltul Curtișoara a avut o mare ocazie de a marca prin Marius Neicu. Rămas singur în suprafața de pedeapsă, Neicu a șutat din 6 metri în bară, iar tabela a rămas neschimbată.

Antrenorul de la Oltul Curtișoara, Dan Ignat, a precizat că echipa sa a controlat jocul de la un capăt la altul, însă nu a reușit să marcheze.

„A fost un meci disputat, dar cred că l-am controlat de la început până la final. Am avut ocazii, singur cu portarul, am avut ocazie pe 11 metri, a căzut chiar pe 11 metri, atacantul a căzut din picioare în loc să dea cu latul. Eu consider că am controlat meciul de la un capăt la altul, dar nu am reușit să marcăm, asta este altă problemă. La nivel de joc, de construcție, cred că am controlat jocul”, a spus Dan Ignat, imediat după meci.

Oltul Curtișoara: Turianu, Băjan, Răcăleanu, Preda, Șerban, Tudor, Necșulescu, Neicu, Zamfir, Cristea, Jianu. Au mai jucat: Tecuceanu. Ionescu, Covercă, Dumitrașcu. Antrenor: Dan Ignat.
Petrolul Potcoava: Trașcă, Stăvărache, Florica, Strejescu, Iancu, Magraon, Enăchioaia, Bîrlădeanu, Șofaru, Mihai, Anghelina. Au mai jucat: Răcăleanu, Ene. Antrenor: Cristian Vintilă.

Rezultatele etapei a VIII-a:
Vedița Colonești – SCM Rm. Vâlcea 1-2
Flacăra Horezu – Unirea Bascov 2-0
Sporting Roșiori – Cozia Călimănești 4-1
Oltul Curtișoara – Petrolul Potcoava 0-0
Viitorul Dăești – Cetatea Turnu Măgurele 3-2

Clasament

  1. Cetatea Turnu Măgurele 8 5 1 2 14-8 6 16
    2.Vediţa Coloneşti 8 4 2 2 16-8 8 14
    3.Oltul Curtişoara 8 4 2 2 9-9 0 14
    4.Viitorul Dăeşti 8 4 1 3 17-16 1 13
    5.Sporting Roşiori 2008 8 4 0 4 19-15 4 12
    6.SCM Râmnicu Vâlcea 8 4 0 4 9-11 -2 12
    7.Flacăra Horezu 8 3 2 3 10-11 -1 11
    8.Petrolul Potcoava 8 2 3 3 10-9 1 9
    9.Unirea Bascov 8 2 2 4 5-11 -6 8
    10.Cozia Călimăneşti 8 1 1 6 5-16 -11 4