Copiii din Comani vor avea o școală și o grădiniță la standarde moderne, primarul orașului Drăgănești-Olt, Marian Tudorică, anunțând că lucrările de reabilitare termică se vor încheia până la finalul acestui an.
Clădirea a fost reabilitată termic și dotată cu panouri solare.
„Ne ținem de promisiuni! Modernizarea și reabilitarea termică a grădiniței și școlii din Comani se apropie de final! Am intrat în line dreaptă cu lucrările, cu îmbunătățirea eficienței energetice, cu reducerea emisiilor de CO2, cu instalarea panourilor solare!
Una dintre prioritățile noastre este investiția în educația copiilor noștri și, de aceea, vă asigurăm că elevii vor avea cele mai bune condiții pentru studiu!”, a spus edilul din Drăgănești-Olt, Marian Tudorică.
Proiectul privind „Îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea emisiilor de CO2 și modernizarea Școlii în Orașul Drăgănești-Olt, Satul Comani, are o valoare de 701.165,16 euro, fondurile fiind accesate prin POR.
Totodată, veștile bune nu se opresc aici, proiectul privind construirea unui bloc ANL, cu 20 de apartamente, în Drăgănești-Olt, a trecut de prima avizare din cadrul Ministerului Dezvoltării.
„Proiectul privind construirea unui bloc cu 20 de apartamente ANL în orașul Drăgănești a trecut de prima avizare, practic a fost avizat de Comisia din cadrul Ministerului Dezvoltării”, a spus primarul din Drăgănești-Olt, Marian Tudorică.