Începe cea de a XII-a ediție a Concursului „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”

Ordonanța de Urgență nr. 90/2023 privind măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare pe 2023, în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată de Executiv, a obligat municipalitatea să revoce hotărârile Consiliului Local Slatina prin care asigura finanțare la programele derulate de Crăciun, inclusiv la Concursul „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”.

În aceste condiții, primarul municipiului Slatina, Emil Moț, va accesa sponsorizări pentru a fi asigurate premiile concursului „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”, ajuns la cea de a XII-a ediție.

Concursul de creație literară și arte vizuale „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu” se desfășoară în perioada 14 noiembrie-13 decembrie, fiind angrenați elevii din clasele V-XII din unitățile de învățământ din municipiul Slatina.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Slatina, întrunit în ședință extraordinară marți, 14 noiembrie, din fonduri publice va fi alocată suma de 100.000 de lei pentru organizarea Revelionului 2024, la cumpăna dintre ani.

sursa foto: Facebook Primăria municipiului Slatina