Un tânăr de 30 de ani a lovit un parapet metalic, pe Drumul Expres Craiova-Pitești. A ajuns la spital

Un tânăr de 30 de ani, din Craiova, a lovit un parapet metalic pe Drumul Expres Craiova-Pitești, în afara orașului Balș, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

În urma impactului, bărbatul a ajuns la spital.

„La data de 24 ianuarie 2024, în jurul orei 02:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Expres 12, în afara orașului Balș, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Expres 12, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic montat la ieșirea către comuna Morunglav.

În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs produs evenimentul.