Peste 4.000 de slătineni vor primi tichete sociale, de Paște. Primăria Slatina a început distribuirea

Peste 4.000 de slătineni vor primi tichete sociale, de Paște. Primăria Slatina a început de vineri, 12 aprilie, distribuirea acestor tichete, cu sprijinul poștașilor.

Din cele 4.136 de cereri depuse, au fost eligibile 4.088.

„Din numărul total de 4136 cereri depuse inițial de către persoanele vizate, respectiv: persoane cu handicap grav/accentuat/mediu; pensionari și beneficiari de indemnizații prevăzute de legi speciale cu un venit lunar net de maximum 1.400 lei; persoane fără adăpost al cărui venit net mediu lunar pe persoană este sub nivelul net al salariului minim brut pe țară garantat în plată; persoane beneficiare de venit minim de incluziune cu vârstă peste 65 ani (împliniți la data solicitării),vor primi propriu-zis tichetele sociale menționate un număr de 4088 persoane”, anunța Primăria Slatina.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 150 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 101 unități comerciale de pe raza municipiului.