Paul Stănescu: „Vă vom pune la dispoziție toată logistica de care noi dispunem”

Prezent vineri, 12 aprilie, la Conferința Județeană de Alegeri a Organizației PSD Suceava, secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a precizat că social-democrații se află într-o nouă etapă.

Acesta a spus că filialele județene trebuie să aibă încredere în conducerea centrală, care va pune la dispoziție toată logistica de care dispune.

Dragi colegi suceveni, am venit cu mult respect aici, vă respect, mi-a plăcut ce ați făcut astăzi, este pentru prima dată când văd o stare de spirit la Suceava. Sunt convins că, de data aceasta, veți face ceea ce trebuie să faceți. Spunea președintele Marcel Ciolacu că domnul Stan este antrenorul echipei, eu vă spun următorul lucru, vreau să-l completez pe domnul președinte, deși nu se face acest lucru, când nu merge echipa, schimbi antrenorul, așa că primul care pleacă este domnul Stan, este antrenorul echipei, asta am înțeles de la domnul președinte! A fost greu în 2020, ați pierdut alegerile locale, într-adevăr, ați fost pe primul loc la alegerile parlamentare, și, felicitări pentru acest lucru, sunt convins că veți fi pe primul loc la alegerile locale, pentru că suntem într-o altă etapă. Nu gândeam în 2020 că, peste doi ani, putem să avem noi premierul României. Astăzi, președintele nostru este premierul României, nu cred că gândeam atunci, niciunul nu gândeam. Suntem într-o altă etapă. Vreau să vă fac responsabili, totul depinde de voi, nu mai depinde de noi. Noi, conducerea centrală a partidului, sigur, în frunte cu președintele Ciolacu, vă vom pune la dispoziție toată logistica de care noi dispunem. Așa că aveți încredere în noi, pentru că și noi avem încredere în voi”, a spus Paul Stănescu, la Suceava.

sursa foto: facebook PSD Suceava