EXPO FLORA. Slătinenii sunt așteptați cu zeci de sortimente de flori

Ediția din acest an a Expo Flora s-a deschis joi, 23 mai, 60 de florari și comercianți expunându-și produsele pe străduța din apropierea Parcului Tineretului din Slatina. Edilul Slatinei, Emil Moț, cei doi viceprimari, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, și deputații Marius Iancu și Emil Albotă au fost vineri, 24 mai, la Expo Flora, vizitând standurile cu flori și produse hand made.

Primarul Slatinei, Emil Moț, i-a invitat pe slătineni la acest eveniment, care de-a lungul timpului a atras persoane din toată Oltenia.

„Avem peste 60 de expozanți la ediția a XXVIII-a a Expo Flora. După cum știți, noi ne ținem de cuvânt, de promisiuni, de fiecare dată când avem un program cultural care a prins la slătineni și de care s-au bucurat, noi continuăm să l facem. Slătinenii se bucură de frumusețea primăverii, de culorile acestor flori frumoase și vom continua să organizăm Expo Flora an de an. Îi ajutăm și pe producătorii de flori din județul Olt și nu numai, din moment ce avem peste 60 de comercianți de flori înseamnă că și ei se bucură de acest lucru, iar orașul Slatina, din acest punct de vedere, are o valoare financiară foarte mare. Vă așteptăm până duminică să fiți alături de noi și de acești comercianți și să vă bucurați de primăvară și de culorile frumoase ale florilor”, a spus edilul Slatinei.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că acest eveniment a devenit o tradiție în municipiul Slatina.

„În Slatina, din ce în se mai multe lucruri încep să devină tradiție, ceea ce înseamnă că Slatina începe să-și facă propria istorie, independentă de ceea ce se întâmplă în altă parte, lucru care ne bucură foarte mult. Astăzi, vreme frumoasă ne-a lăsat să organiză acest eveniment, pentru ca slătinenii să se bucure de Expo Flora, iar  comercianții să-și poată vinde produsele”, a spus Marius Oprescu.

Expo Flora a ajuns la ediția a XXVIII-a și va avea loc până duminică, 26 mai, iar slătinenii își pot achiziționa flori, produse de artizanat și hand made, dar și produse de panificație, prețurile fiind pentru toate buzunarele.