Meteorologii au emis marți, 17 mai, o atenționare de instabilitate atmosferică, valabilă pentru perioada 17 mai, ora 14.00-18 mai, ora 6.00. Oltul și alte
Author: Florentina Ștefan Ciobanu
După „administrația de birou”, primarul Rotea merge în toate cartierele Balșului. Prima întâlnire cu bălșenii, în Corbeni-Româna
După ce a pus la punct toată documentația și s-a concentrat pe elaborarea de noi proiecte sau finalizarea celor demarate de fosta administrație, primarul
Directorul unei școli din Balș, demis, după ce Ministerul Educației a recorectat lucrările. Nota, mai mică decât a stabilit comisia de concurs de la ISJ Olt
Scandalul privind concursul pentru posturile vacante de directori, ce a fost organizat de ISJ Olt, în acest an, nu s-a încheiat. Directorul Școlii nr.
Percheziții, în Slatina. Persoanele erau racolate din medii sociale precare și obligate să practice prostituția în Germania, Olanda, Elveția sau Italia
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de
Primarul din Curtișoara, planuri pentru promovare: Ținem echipa în Liga a III-a, cu sponsori, cu bani de la bugetul local
Oltul Curtișoara este campioana județului, urmând să reprezinte Oltul la barajul de promovare în Liga a III-a. La barajul de promovare în eșalonul al
Olt. Peste 600 de șoferi au fost amendați în week-end. 70 de permise de conducere, reținute
Polițiștii din cadrul IPJ Olt au derulat controale pe drumurile publice din județ, în perioada 13 – 15 mai 2022, pentru creșterea gradului de
Oltul Curtișoara, campioana județului. „Se vor găsi soluții financiare pentru Liga a III-a, dacă vom promova”
Oltul Curtișoara este campioana județului, după ce sâmbătă, 14 mai, a învins pe teren propriu, cu scorul 3-0, Oltul Slătioara, golurile fiind marcate de
Oltul, sub cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Atenționarea este valabilă până duminică
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă, 14 mai, o atenționare de instabilitate atmosferică, valabilă în perioada 14 mai, ora 12.00 – 15 mai,
AJF Olt a stabilit programul semifinalelor din Cupa României
Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Olt a stabilit vineri, 13 mai, programul semifinalelor Cupei României, în această fază calificându-se doar echipe din Liga a
CSM Slatina merge la barajul de promovare în Liga a II-a de pe primul loc. A învins Viitorul Dăești
CSM Slatina s-a calificat la barajul de promovare în Liga a II-a de pe primul loc în serie, după ce vineri, 13 mai, a







