DSP Olt a raportat trei noi decese din cauza COVID.
Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 77 ani, din mediul rural, pe 30 decembrie fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, când a fost și confirmată cu virusul SARS-COV2. Avea hipertensiune arterială de gradul II și adenom de prostată. A murit pe 9 ianuarie.
Un bătrân, de 88 de ani, din mediul rural a fost și el răpus de virusul SARS-COV3. Pe 5 ianuarie a fost internat la Spitalul Slatina și a murit la 5 zile distanță. Avea fibrilație atrială și flutter, dar și alte forme de cardiopatie ischemică cronică.
Totodată, DSP Olt a raportat decesul unui bărbat de 58 de ani, din Șerbănești. Acesta a ajuns pe 26 decembrie la Spitalul Slatina, iar pe 27 decembrie a fost confirmat cu COVID. A murit pe 10 ianuarie, iar medicii au notat cauza decesului ca fiind stopul cardiorespirator, insuficiența respiratorie, bronhopneumonia, infecție COVID 19. Avea și diabet zaharat, de tip II.
Potrivit DSP Olt, numărul infecțiilor de la nivelul județului a ajuns la 9.955 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, din care 25 sunt infectări noi, înregistrate în ultimele 24 de ore.
În prezent, 90 de olteni sunt internați în unitățile medicale din județ, din care 19 sunt în stare gravă la Terapie Intensivă. Alți 551 de olteni au fost confirmați cu virusul și se află în izolare la domiciliu, iar 641 persoane sunt în carantină acasă.
La nivelul județului 25.670 persoane au fost testate pentru depistarea virusului SARS-COV2 și au fost înregistrate 225 de decese.