Șeful ISJ Olt, Victor Iacobescu, a anunțat joi, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este nevoie ca elevii să prezinte luni, când se reiau cursurile, aviz epidemiologic. Documentul nu trebuie să fie prezentat nici la grădiniță.
„M-a sunat doctorul Costescu şi m-a rugat să transmitem grădiniţelor şi şcolilor această reglementare, astfel încât să nu se supraaglomereze cabinetele, în această perioadă”, a spus Iacobescu.
Astfel, potrivit Ordinului 5298/1668/2011, avizul epidemiologic se eliberează doar după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin trei zile consecutive sau la plecarea în tabere, vizite de studio.
Potrivit acestui ordin, avizul epidemiologic nu este necesar în prima zi de școală, ci va fi eliberat pe parcursului anului școlar, în situația în care copilul absentează din motive medicale, pentru o perioadă de mai mult de trei zile.
Adeverința de intrare în colectivitate face parte din dosarul de înscriere al elevului în ciclul de învățământ. Se presupune că aceste adeverințe au fost emise la momentul înscrierii. Astfel, nu mai este necesară eliberarea unei alte adeverințe pentru prima zi de școală.
În cazul în care la dosarul de înscriere nu există această adeverință, medicul de familie o va elibera în urma unui consult spre a complete dosarul în prima lună de școală.
Adeverințele pentru educație fizică nu sunt necesare în prima zi de școală, putând fi aduse pe parcursul primei luni de școală.
foto: cozi formate la cabinetul doctorului Costescu, în toamna anului 2020, înainte de începerea anului școlar 2020-2021