VIDEO. Accident pe strada Cireașov din Slatina. O fetiță de nici doi ani a fost dusă cu un autoturism particular la spital

Un grav accident rutier a avut loc, în această seară, pe strada Cireașov din Slatina. Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a precizat că trei mașini au fost avariate. Grav este că trei persoane, printre care și o fetiță, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„La fața locului au fost identificate trei autoturisme avariate, trei persoane, printre care și un minor necesitând îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, desfășurând activități pentru stabilirea situației de fapt”, a precizat Grigorescu.

Într-o mașină s-a aflat și o fetiță de un an și zece luni ce a fost transportată la spital cu un autoturism particular, aceasta având un traumatism cranio-facial. Alte două persoane au ajuns pe mâna medicilor de la UPU Slatina.

Până la sosirea echipajelor, minora a fost transportat la UPU Slatina, cu un autoturism particular. Aceasta era conștientă și prezenta un traumatism cranio-facial. Echipajul SMURD a preluat și transportat la UPU Slatina, un bărbat, șofer, în vârstă de 25 de ani, din Slatina, cu traumatism cranio-facial. Echipajul SAJ a preluat o femeie, în vârstă de 29 de ani, din Slatina, politraumatizată prin accident rutier. Pacienta a fost transportată la UPU Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.