185 de mașini parcate neregulamentar în Slatina, ridicate în acest an. Slătinenii care și-au abandonat mașinile pe domeniul public, somați

Reprezentanții Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) din cadrul Primăriei Slatina au identificat 202 mașini ce par a fi abandonate pe domeniul public, dintre acestea 137 fiind verificate. Astfel, în urma verificărilor, s-a stabilit că pentru 80 de mașini sunt achitate taxele la Direcția Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Slatina și ele nu sunt abandonate, 29 au fost deja mutate de proprietari, 19 slătineni au primit somații să le mute de pe domeniul public, iar nouă autovehicule au fost ridicate.

Mașinile abandonate pe domeniul public din cartierele Slatinei ajung în curtea DASIP, iar dacă nu sunt revendicate, intră în patrimoniul comunității.

Reprezentanții DASIP spun că aceste mașini încurcă traficul și țin blocate parcările, acțiunile de verificare continuând și în perioada următoare. Acțiunea de verificare a autovehiculelor are loc cu ajutorul Poliție Locale Slatina.

185 de mașini parcate neregulamentar, ridicate

În paralel, continuă și acțiunea de ridicare a mașinilor ce sunt parcate neregulamentar pe străzile Slatinei. Astfel, de la începutul anului și până în prezent au fost ridicate 185 de mașini parcate neregulamentar.