FOTO-VIDEO. Accident feroviar, la Găneasa. Un tren InterRegio a lovit o mașină. Tânăr de 23 de ani, la UPU Slatina

Un accident feroviar a avut loc în comuna Găneasa, sat Izvoru, sâmbătă seara, 10 iulie, fiind implicate un tren InterRegio și o mașină. Potrivit reprezentanților ISU Olt, șoferul a rămas încarcerat și a avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la UPU Slatina.

„În accidentul feroviar din comuna Găneasa au fost implicate un  tren InterRegio și un autoturism. O singură persoană a necesitat îngrijiri medicale, șoferul autoturismului, care a rămas încarcerat în urma evenimentului. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, cu funcții vitale prezente și a fost extras din autoturism de echipajul de descarcerare, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. Pacientul, politraumatizat prin accident feroviar, a fost transportat la UPU Slatina”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Polițiștii au stabilit că mașina, ce era condusă de un tânăr de 23 de ani, din Găneasa, a fost acroșată de trenul care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea-Piatra-Olt, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere.

„La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găneasa și din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra-Olt, aceștia  constatând faptul că, un bărbat de 23 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe DC 14, în comuna Găneasa, satul Izvoru, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere, ar fi fost acroșat  de trenul Regio 2224 care circula pe ruta Râmnicu-Vâlcea – Piatra-Olt. În urma coliziunii, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

În tren se aflau 28 de persoane.