Vreme deosebit de rece, în toată țara. Lapoviță și ninsori, la munte

Meteorologii au emis, în această dimineață, o informare pentru perioada 22 septembrie, ora 10.00 – 23 septembrie, ora 10.00, privind vremea deosebit de rece pentru toată țara, intensificări ale vântului, ninsori și lapoviță la altitudini de peste 1.700 de metri.

„Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei. Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h. Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare”, se arată în informarea meteorologilor.