Spitalul Orășenesc Balș, aflat în subordinea Primăriei Balș, a primit puține medicamente pentru tratarea pacienților confirmați cu virusul SARS-COV2, cu această problemă confruntându-se majoritatea unităților medicale din țară.
Primarul Balșului Cătălin Rotea a precizat că foarte mulți pacienți ajung să facă forme grave ale bolii și să moară și din cauza lipsei medicamentelor din unitățile medicale.
„Nu sunt medicamente sau sunt foarte puține. O spun cu toată responsabilitatea, fără să fiu cadru medical, dar am o experiență în domeniul medical, numărul deceselor, într-o proporție mai mică sau mai mare, este cauzat și de lipsa medicamentelor în toate spitalele din România. Să ne înțelegem, Remdesivir, Tocilizumab, alte medicamente aprobate săptămâna trecută de Comisia Europeană, îmi scapă numele, pe care Marea Britanie le-a cumpărat deja sunt prescrise în stadiul incipient al bolii și reduc mortalitatea cu 50 la sută, noi nici nu am auzit de ele. Cred că un procent din morți, nu știu care, este dat de lipsa medicamentelor. Noi primim foarte puține medicamente la spital, Remdesivir n-am mai primit de foarte mult timp, Kineret, un înlocuitor al Tocilizumab-ului, foarte puține doze. Este o mare problemă la nivel național”, a spus Rotea. Medicamentele nu pot fi achiziționate de pe piața liberă, cumpărarea și distribuirea lor fiind coordonată de Ministerul Sănătății.
În unitatea medicală din Balș sunt tratați pacienții cu forme ușoare ale bolii. În situația în care starea pacienților se agravează, aceștia trebuie să fie transferați la unități medicale de rang superior. De obicei, transferul unui pacient, în această perioadă, se desfășoară cu dificultate, pentru că toate spitalele sunt pline până la refuz.