Managerul Spitalului Slatina, apel către oltenii confirmați cu SARS-COV2: Să se prezinte la Centrul nostru pentru tratament antiviral gratuit. Puțini pacienți au nevoie de oxigen

47 de pacienți confirmați cu virusul SARS-COV2 sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Presiunea pe unitățile medicale din județ crește, însă vestea bună este că oamenii vin cu forme ușoare și medii și rar apar forme severe. Pacienții trebuie să fie evaluați de către medici, pentru a primi tratament corespunzător.

Managerul Spitalului Slatina, Angela Nicolae, a precizat că pacienții nu mai fac forme atât de grave ca în valurile precedente, iar un număr foarte mic de bolnavi au nevoie de oxigen.

„Avem 47 de pacienți internați în Sectorul COVID, copii confirmați cu virusul SARS-COV2 nu mai avem, era un copil raportat, dar s-a făcut externarea. Pacienții vin cu forme ușoare și medii. Foarte puțini pacienți au nevoie de oxigen. Astfel, din toți cei internați, șapte oameni sunt la oxigen. Se pare că noua variantă nu dă afectare pulmonară care să ducă la forme critice și severe”, a spus Angela Nicolae.

Deși pacienții fac forme mult mai ușoare ca în valurile precedente, un tânăr de 41 de ani a murit pe 31 ianuarie din cauza virusului SARS-Cov2, acesta neavând alte boli asociate. Reprezentanții celei mai mari unități medicale din județ spun că oamenii nu trebuie să stea foarte multe acasă cu simptome. Trebuie să se teste, iar în cazul unui rezultat pozitiv să se prezinte în Centrul de la Spitalul Slatina pentru a fi văzuți de medici și pentru a li se prescrie tratament de specialitate la timp. Antiviralele sunt gratuite, pacienții le primesc și pleacă acasă.

„Tânărul de 41 de ani a venit foarte târziu la spital, a murit a doua zi, nu au avut ce să-i facă. Insistăm și facem un apel către populație: rugăm pacienții care au un diagnostic COVID pozitiv să se prezinte la Centrul nostru de evaluare și tratament antiviral pentru a fi evaluați și pentru a li se da tratament corespunzător antiviral, tratamentul este gratuit, internarea se face în regim spitalizare de zi, pacientul pleacă acasă. Rugămintea este ca pacienții să vină în cursul dimineții. Sunt foarte mulți care vin la UPU, foarte multe persoane suspecte pe care le rugăm să meargă să se testeze, pentru că au posibilitatea să o facă la medicul de familie, la unele farmacii, pot chema ambulanța. Dacă au suferințe acute sau dacă li se pare că li se agravează boala și nu se simt bine se pot testa și la UPU. Apelul nostru către populație este să se testeze și în punctele alternative de testare, iar cei care au diagnostic COVID să vină în cursul dimineții la centrul nostru de evaluare și tratament, unde putem să-i preluăm și să nu mai aștepte în continuare, să nu mai aștepte la UPU. Sunt și pacienți non-COVID care au nevoie de asistență medicală de urgență. Foarte mulți vin la UPU și se blochează. Avem 50-60 de prezentări pe zi la UPU, numai COVID. Sunt persoane care ar putea să se prezinte în Centrul de evaluare și tratament și nu ar mai așteptat atât la UPU”, a adăugat managerul Spitalului Slatina.

Din păcate, tot mai mulți medici și asistenți de la Spitalul Slatina sunt confirmați cu virusul SARS-Cov2, iar activitatea este perturbată mai ales că fluxul de pacienți este în creștere.

Presiunea pe spital a crescut, pentru că și din personalul nostru se pozitivează, picăm pe rând, avem copii la școală, avem bunici, mergem la cumpărături și în oraș. Virusul circulă, este foarte contagios, avem persoane izolate, în carantină, pozitive. Este foarte greu să susținem un asemenea flux de pacienți cu personalul pe care îl avem. Și noi trecem prin aceleași lucruri prin care trec și pacienții, și noi avem COVID, și noi stăm acasă, și noi ne tratăm, și noi ne simțim rău. Și noi suntem oameni la spital”, a conchis Angela Nicolae.