Pacientele cu afecțiuni oncologice la sân care necesită mastectomie beneficiază gratuit de reconstrucție mamară și de intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită. Specialiștii spun că măsura are un impact pozitiv asupra femeilor care trec prin astfel de traume.
Potrivit CAS Olt, astfel de intervenții se realizează în 20 de centre din țară.
„Contravaloarea reconstrucţiei mamare prin endoprotezare precum și a simetrizării consecutive acesteia în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În cadrul programului de reconstrucție mamară se finanțează costul endoprotezelor necesare pentru reconstrucția mamară. Aceste endoproteze se achiziționează de spitalele incluse în program, care de asemenea efectuează și operația de reconstrucție mamară. În prezent, programul se derulează prin 20 de spitale din următoarele orașe: București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara”, se arată într-un comunicat remis de CAS Olt.
Totodată, femeile care au suferit o mastectomie totală pot beneficia prin casa de asigurări de sănătate de proteză externă de sân şi accesorii (sutien). Astfel, de la începutul anului și până în prezent au fost depuse la CAS Olt 18 cereri pentru procurarea unei proteze externă de sân, fiind eliberate 14 decizii. Anul trecut, au fost eliberate 69 decizii pentru procurarea unei proteze externe de sân.
„Se pot acorda două dispozitive medicale de acelaşi tip (stânga-dreapta), după caz, termenul de înlocuire pentru fiecare dispozitive este de trei ani. Pentru a beneficia de acest dispozitiv medical, pacienta trebuie să depună la casa de asigurări de sănătate o cerere însoțită de recomandarea medicului specialist. Pentru o proteză externă de sân și accesorii (sutien) casa de asigurări de sănătate de contează 424,75 de lei”, se mai arată în comunicatul remis de CAS Olt.