Pentru ca Slatina să beneficieze de cât mai multe rute ocolitoare, mai ales că fusese desemnat un constructor pentru a demara lucrările de reabilitare la Podul de peste râul Olt, CJ Olt a vrut, în urmă cu trei ani, să se implice în reabilitarea Podului de la Arcești, considerând că traficul ar putea fi dirijat și pe aici. Numai că demersul nu s-a finalizat, pentru că acest pod nu apare în niciun document.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că a solicitat ca forul județean să preia Podul de la Arcești ca să-l poată reabilita, astfel încât să fie pus în circulație. Oprescu spune că nu a putut fi identificat proprietarul Podului Arcești, astfel încă să poată merge mai departe cu procedura.
„Podul de la Arcești, încă de acum trei ani, în momentul în care se ținuse licitația pentru Podul de peste Olt de la intrarea în Slatina, am căutat variante ocolitoare, astfel încât traficul ușor să fie dirijat prin ambele părți. Una din variante este cea de la Slătioara, barajul de la Slătioara, Slatina și-a făcut partea, urmând ca Slătioara, ajutată de CJ Olt, să termine diferența și, în momentul de față, chiar dacă nu este finalizat, se circulă foarte bine. Am încercat ca o parte din traficul ușor să-l deviem pe barajul de la Arcești. Din păcate, acolo există un pod ce, în momentul de față, nu știm al cui este. Traficul pe acel baraj este închis tocmai din cauza acelui pod, care nu mai permite trecerea autovehiculelor peste el. Trebuie reparat sau construit altul. O soluție trebuie să fie, dar nu am găsit proprietarul acelui pod, astfel încât să-l cerem la CJ Olt. Am făcut corespondență cu Hidroelectrica și, din păcate, nu l-a găsit în inventar. Rute ocolitoare ca variante, dacă nu reușim să dăm drumul și la Arcești, vor rămâne barajul Slătioara și barajul Moșteni. Drumul Expres-Centura Slatinei va fi în primul rând pentru traficul greu și pentru cei care își asumă să aleagă această variantă care este mai lungă, dar și mai rapidă”, a declarat, miercuri, Oprescu.
În vara anului 2020, consorțiul italian care câștigase licitația pentru reabilitarea Podului Olt a solicitat în instanță rezilierea contractului, deși autoritățile semnaseră ordinul pentru începerea lucrărilor. În cele din urmă, constructorul italian a obținut anularea contractului, procedura de atribuire a acestui proiect în valoare de peste 26 de milioane de lei, bani asigurați de la bugetul de stat.
În prezent, procedura de reabilitare a Podului Olt de la intrarea în Slatina este blocată. În ultimii ani, tot mai multe gropi au apărut în covorul asfaltic din Podul Olt, acestea fiind cârpite de drumari.