Programul „Rabla pentru becuri” va demara la finalul lunii octombrie. Voiculescu: „Românii vor primi un voucher de 200 de lei pentru înlocuirea becurilor vechi din casă”

Senatorul Liviu Voiculescu a anunțat miercuri, 5 octombrie, că Executivul va demara, în această toamnă, Programul „Rabla pentru becuri”, românii urmând să primească un voucher de 200 de lei pentru înlocuirea becurile vechi din casă cu unele eficiente.

Potrivit senatorului PNL de Olt, acest program va fi demarat la finalul lunii octombrie, fiind alocate 400 de milioane de lei.

„Ținând cont de contextul crizei energetice actual, autoritățile din România sunt preocupate pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației privind necesitatea implementării unor măsuri care să conducă la o economie în ceea ce privește consumul energetic. Iar una dintre soluțiile propuse este înlocuirea becurilor clasice cu cele economice. În acest sens, Guvernul României intenționează pentru această toamnă introducerea programului “Rabla pentru becuri”. Prin acest program, românii pot primi vouchere în valoare de 200 lei pentru înlocuirea becurile vechi din casă cu unele eficiente din punct de vedere energetic.

Pentru acest program, preconizat a demara spre sfârșitul lunii octombrie, statul român va aloca 400 milioane de lei”, a declarat senatorul Liviu Voiculescu.