Festivalul „Călușului Oltenesc”, în șase localități din Olt. Brăileanu: „Județul nostru se mândrește cu 70 de formații de călușari și ansambluri”

Festivalul „Călușului Oltenesc”, ajuns la cea de a treia ediție, va avea loc în perioada 4-11 iunie și se va derula în localitățile Dobroteasa (4 iunie), Tia-Mare (5 iunie), Radomirești (7 iunie), Poboru (9 iunie), Vădastra (10 iunie) și Caracal (11 iunie). Evenimentul a fost prezentat miercuri, 24 mai, la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, unde au fost prezenți reprezentanții instituțiilor organizatoare, dar și primarii localităților în care vor ajunge cetele de călușari. În afară de acest festival, în județ va mai avea loc Festivalul „Călușului Românesc” de la Caracal, în perioada 9-11 iunie, iar Primăria municipiului Slatina va organiza Concursul Național „Călușul Românesc” Slatina, 14-18 iunie.

Directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, Ilie Brăileanu, a precizat că cete de călușari vor juca în curțile oamenilor, dar și în piețe și târguri, explicând cum a fost gândit programul pentru aceste evenimente.

„Călușul demult nu mai este un joc, este o stare de spirit, este un mod de a fi, este o sărbătoare, este o emblemă a poporului nostru, fiind în patrimoniul UNESCO. Județul nostru și-a câștigat locul de centrul călușului oltenesc, sunt ani și ani de muncă a călușarilor, a instituțiilor, sunt 50 și ceva de ani, la Caracal, 20 de ani, la Slatina, 10-15 ani, la Dobroteasa. Alături de călușari, de instituții, am reușit să aducem la această dimensiune călușul românesc. Județul Olt se mândrește cu un număr de 70 de formații de călușari și ansambluri, ne dorim să creștem acest număr atât cantitativ, cât și calitativ. Începem cu concursul cetelor de călușari de la Dobroteasa, care aduce călușul în piețe și târguri, așa cum se juca pe vremuri, după care vor fi patru localități: Tia Mare, Radomirești, Poboru și Vădastra, unde copiii noștri vor juca călușul în curțile oamenilor, așa cum se dansa. În ultima zi, pe 11 iunie, vom fi la Caracal, firesc, călușul se dansează și la oraș. La Caracal se va desfășura Festivalul Călușului Românesc, iar după Rusalii, în perioada 14-18 iunie, ne vom reîntâlni la Slatina, cu gândul la generația de mâine, la Concursul Național Călușul Românesc, care va avea aproape 2.000 de participanți. Manifestările se desfășoară sub egida Ministerului Educației prin ISJ Olt, a CJ Olt, prin Centrul de Cultură și Artă Olt, a Primăriei municipiului Slatina, Primăriei municipiului Caracal. Ni s-au alăturat și cele șase primării anul acesta”, a spus Brăileanu.

Directorul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, Viorel Pintea, a precizat că Festivalul Călușului Oltenesc este un proiect laborios, care face din județul Olt patria călușului.

„Festivalul Călușul Oltenesc, cea de a treia ediție, un proiect ce se va desfășura în șase centre, finanțat de CJ Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, este un proiect laborios, care mișcă lumea în tot județul, care ne face cinste și onoare, pentru că județul Olt s-a impus ca patrie a călușului. Este cea mai mare concentrare de localități, de vetre ale călușului care sunt recunoscute la nivel național și chiar internațional. Centrul Județean de Cultură și Artă Olt pune la dispoziție o logistică amplă în ceea ce privește mijloacele de transport, gustări pentru copii, personal autorizat de cercetare, Ansamblul Folcloric Doina Oltului, care va susține anumite momente, pune la dispoziție personalul de specialitate din cadrul Școlii Populare de Arte, Secția Arte și Meșteșuguri, care patronează 17 clase de joc popular și implicit, prin experții și maeștrii coregrafi, este parte la acest proiect. Ne bucurăm de aprecierea și colaborarea primarilor și a acestor centre care au un important rol, pentru că sunt co-organizatori”, a spus Pintea.

Cete de călușari, în 50 de gospodării, la Radomirești

Cete de călușari vor juca, pe 7 iunie, dansul tradițional în 50 de gospodării din comuna Radomirești. Primarul din Radomirești, Nicușor Sîia, a precizat ce momente sunt programate pentru întreaga zi.

„Mă bucur că localitatea Radomirești va fi gazda acestui Festival al Călușului Oltenesc, ediția a III-a. Cetățenii au fost infromați că în curțile lor vor dansa 10 cete de călușari din Olt, avem inclusiv tabelul cu cele 50 de gospodării. Oamenii au fost foarte bucuroși că se va juca călușul în gospodăriile lor. Avem și noi în satul Crăciunei o ceată de călușari, un căluș mai tradițional. Va fi un spectacol susținut de Doina Oltului, după ora 16.00, spectacolul se va termina cu un foc de artificii, sperăm ca vremea să fie frumoasă”, a spus primarul din Radomirești.

Călușarii sunt primiți cu bucuri și la Poboru, unde cetele vor ajunge prima dată în gospodăria primarului, Iulian Bărăscu.

„Vreau să vă spun că sunt deosebit de încântat, atât eu cât și locuitorii comunei Poboru, pentru că cei implicați în acest eveniment și-au îndreptat atenția și către comuna Poboru, care este un punct însemnat de cultură în județ, de păstrare a tradiției și va fi în continuare, pentru că ducem mai departe tradiția, să încurajăm tinerii să joace călușul, dar tinerii sunt tot mai puțini preocupați de acest lucru. La Poboru se joacă călușul de foarte mult timp, sper să ducem mai departe acest obicei. (…) Dacă va uitați pe listă, la mine în gospodărie vor juca prima dată”, a spus primarul din Poboru.

În perioada 9-11 iunie, la Caracal, va avea loc Festivalul „Călușului Românesc”, iar Bogdan Mihuți, directorul Centrului Cultural „Radu Șerban” Caracal, a explicat că deschiderea oficială va avea loc pe platoul administrativ din fața primăriei.

„Se va desfăşura pe o perioadă de trei zile, începând cu data de 9 iunie, va exista o paradă a portului popular, începând cu ora 17:00. Deschiderea oficială a căluşului va fi pe platoul administrativ din faţa primăriei, de la ora 18:00, iar la ora 19:00 se va desfăşura concursul căluşăresc la Teatrul de Vară din Caracal. Sâmbătă, începând cu ora 19:00, va continua concursul de dans, iar duminică, de la ora 11:00, cum spunea şi domnul director, vor avea loc demonstraţii în patru puncte din oraşul Caracal însemnând în faţă la Piaţa Agroalimentară, în Caracal, în cartierul HCC, în cartierul Libertăţii şi în cartierul Gară. Demonstraţiile vor avea loc timp de o oră, după care ne vom întâlni în parc să mai discutăm cu cei angrenaţi în dans. De la ora 13:00, va avea loc la Primăria Caracal, tot duminică, simpozionul Căluşul Identitate Românească, iar la ora 19:00 avea loc Gala Laureaţilor. Anul acesta, avem mai multe cete de căluşari din diferite judeţe, din Olt, Argeş, Dolj, Vâlcea, de la Sibiu, dar şi ansambluri din străinătate, din Serbia şi Bulgaria. Vreau să-i mulţumesc şi domnului primar Ion Doldurea pentru sprijinul acordat şi vă aşteptăm cu mare drag şi plăcere să luaţi parte la acest festival”, a spus Mihuți.

În perioada, 14-18 iunie, va avea loc Concursul Național al Copiilor „Călușul Românesc” de la Slatina, la care vor participa aproape 2.000 de participanți din țară, dar și invitați din Germania.