Senatorul PSD de Olt Siminica Mirea vrea modificarea legislației în domeniul jocurilor de noroc. Alături de senatorul Siminica Mirea și alți parlamentari ai județului au semnat proiectul de lege, ce se află în lucru la comisiile permanente ale Senatului, urmărindu-se instituirea mai multor interdicții, impunerea de condiții suplimentare privind licențierea și autorizarea, precum și măsurile coercitive corespunzătoare.
Senatorul social –democrat Siminica Mirea își dorește ca nicio sală de jocuri de noroc să nu fie pe o rază de 300 de metri față de o unitate de învățământ.
„Se dorește ca spațiul propus pentru locurile cu jocuri de noroc să fie situat la cel puțin 50 metri de limita teritorială a orașului, municipiului sau a comunei, inclusiv a municipiului București. De asemenea, spațiul propus să nu fie situat la mai puțin de 300 metri de un așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, un așezământ de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și alte asemenea, sau în incinta acestora. Se interzice desfășurarea de jocuri de noroc în spații care, datorită amplasării, ar conduce la obstrucționarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locații de interes, cum ar fi intrarea în imobile, pasaje pietonale, spații ale mijloacelor de transport în comun etc. În localitățile cu mai puțin de 5.000 locuitori, nu se poate acorda autorizație de exploatare a jocurilor de noroc. Prevederile nu se aplică spațiilor în care se desfășoară jocurile loto tradiționale și la distanță, noroc, noroc plus și super noroc, expres și lozuri”, a spus senatorul PSD de Olt Siminica Mirea.
Nerespectarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează, cu amendă, de la 50.000 lei până la 100.000 lei.