Autoritățile au închis azilul ce funcționa în comuna Văleni, județul Olt, deținut de o firmă din Argeș, aici fiind îngrijiți 14 bătrâni. Potrivit prefectului de Olt, Florin Homorean (foto), activitatea a fost suspendată pentru că centrul nu deținea autorizațiile de funcționare. Persoanele vârstnice au fost relocate, după cum urmează: 10 au ajuns în centrul din Pitești, trei au fost luate de familie, iar o persoană, cu domiciliul în Olt, a fost transferată într-un centru din Slatina.
În urma controalelor au fost descoperite mai multe nereguli, doar la acest centru din comuna Văleni fiind aplicate amenzi în valoare de 120.000 de lei.
Pe lângă faptul că nu deținea autorizație sanitară de funcționare și nici licență, în azilul de la Văleni erau utilizate produse nesigure în blocul alimentar, nu exista protecție pentru perne, iar temperatura în spațiul în care stăteau vârstnicii era ridicată.
„În cazul unui centru privat, am luat măsura suspendării activității, pentru că furnizorul de servicii sociale nu obținuse autorizația sanitară de funcționare, nu avea nici autorizație de la DSVSA Olt și nici autorizație pentru stingerea incendiilor. Cele mai mari amenzi au fost aplicate la Văleni, de 120.000 de lei, au mai avut două de câte 10.000 de lei date de către AJPIS Olt, 20.000 de lei că nu deține licență, 40.000 de lei- DSP Olt că nu deține autorizație sanitară de funcționare, două amenzi, în valoare de 10.000 de lei în total, de la Comisariatul Județean pentru protecția Consumatorilor Olt, pentru că utilizau produse și proceduri nesigure în Blocul Alimentar și nu a asigurat condiții conform normelor în vigoare, lipsă plase insecte la ferestre, lipsă protecție perne, temperatură ridicată în spațiul respectiv, 50.000 lei de la ISU, pentru că desfășoară activități fără autorizația la securitate la incendiu. (…) Nu am întâlnit în Olt, chiar și în cazul centrelor private, nici în centrul pentru care a fost suspendată activitatea, situațiile prezentate și expuse pe largă din Ilfov. Nu am avut persoane maltratate, persoane care să fi fost scoase forțat la muncă sau imobilizate la pat. Chiar și în cazul centrului în care s-a suspendat activitatea, condițiile erau bune, dar neavând actele legale, am luat decizia suspendării activității. Cele 14 persoane rezidente în acest centru au fost relocate, 10 s-au întors în centrul din care au venit, în centrul din Argeș, unul a fost relocat în Slatina, era o persoană cu domiciliul în Grădinile, iar trei persoane au fost luate de către aparținători. Acest centru nu a fost pe lista inițială a AJPIS-ului, pentru că nu avea acea licență de funcționare. El funcționa la Văleni de o săptămână”, a declarat prefectul de Olt, Florin Homorean, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc luni, 17 iulie.
Centrul de la Văleni funcționa într-un spațiu concesionat de către Consiliul Local Văleni. În trecut, în acest spațiu a fost o școală, însă operatorul a reorganizat totul, ajungând să aducă aici bătrâni din centrul de la Pitești.
„Centrul de la Văleni funcționa într-un spațiu concesionat de către Consiliul Local Văleni, a avut destinația de școală și a fost reorganizat de către acest operator privat de servicii sociale, dându-i această destinație. A început să fie utilizat de duminica trecută, nu avea o perioadă foarte mare în care bătrânii erau în acest spațiu, l-au inaugurat fără să aibă acel documente legale de funcționare. A avut înregistrate solicitări la instituții, în dimineața în care noi am demarat controlul, coincidență sau nu, joi dimineață, au depus documente la DSVSA Olt și DSP Olt. Era acreditat ca furnizor de servicii sociale, pentru că mai are un centru în municipiul Pitești. Era acreditat, dar nu avea acea licență de funcționare pentru județul Olt, plus celelalte autorizații. Trei centre nu erau pe lista AJPIS Olt: Văleni, Teslui și Slatina (funcționează pe strada Textilistului și este deținut de un furnizor din Argeș). Ultimele două centre au fost amendate de către AJPIS Olt, pentru că nu dețineau acea licență provizorie de funcționare, erau înregistrați ca furnizori acreditați ca servicii sociale. În schimb, cele două centre de la Teslui și Slatina aveau toate avizele emise de DSP, ISU și DSVSA Olt, nu este aceeași situație și nu s-a luat măsura suspendării activității. Cel de la Piatra-Olt este centru medical, are contract cu CAS Olt, la DSP Olt este autorizat pentru servicii medicale. Nu l-am cuprins în această listă de control, pentru că nu furniza servicii sociale”, a adăugat prefectul de Olt.
64 de centre rezidențiale (42 centre copii, 8 centre persoane vârstnice, 5 centre persoane cu dizabilități, 9 centre alte persoane dependente), ce funcționează în județul Olt, în care se aflau 740 de persoane, au fost verificate de către autorități, în perioada 10-14 iulie. Potrivit prefectului de Olt, din cele 64 de centre, 61 sunt publice, cu finanțare publică, 59 fiind în subordinea DGASPC Olt, iar două, în Caracal și Corabia, sunt centre medico-sociale.
În urma deficiențelor constatate au fost aplicate 22 contravenții (12 amenzi și 10 avertismente), în valoare totală de 155.500 lei.
Potrivit prefectului de Olt, DSP Olt a mai aplicat următoarele sancțiuni:
-una de 2.000 de lei la CIA Slatina, pentru nerespectarea proceduri de lucru;
-una de 1.000 de lei la Centrul de îngrijiri Șopârlița, nu s-a făcut dovada cursurilor pentru noțiunile elementare de igienă;
-o amendă de 2.000 de lei la Centrul de Asistență Medico-Socială Caracal, pentru că nu se asigura apă caldă în toate saloanele, aveau apă rece, dar nu și apă caldă în saloanele în care se îngrijeau bătrâni.
În general, pe parcursul controalelor s-au constatat deficiențe, precum:
-nerespectarea protocoalelor de lucru cu privire la dezinfecție în centru și managementul deșeurilor;
-funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu;
-mijlocul de transport pentru aprovizionare cu alimente nu este autorizat sanitar-veterinar;
-lipsă termometru în zona de congelare a agregatului frigorific;
-nu toate persoanele responsabile cu prepararea și servirea hranei sunt controlate medical prin examene de specialitate de două ori pe ani;
-stingătoarele nu sunt vizibile și accesibile;
-nu se respectă cerințele minime privind căile și ieșirile de urgență;
-mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare) nu sunt vizibile și accesibile;
-lipsă certificate absolvire cursuri – Noțiuni Fundamentale de Igienă pentru o parte din personalul care efectuează operațiuni de curățenie/dezinfecție și prepararea hranei;
-lipsă licență provizorie pentru serviciul social;
-lipsă autorizație sanitară de funcționare.