Liceul „Nicolae Titulescu” Slatina, școală UNESCO. Director: „Sunt proiecte pe care le putem accesa, pentru care primim finanțare”

Liceul „Nicolae Titulescu” Slatina, județul Olt, a devenit școală UNESCO, acest statut fiind valabil timp de trei ani. Comisia Națională a României pentru UNESCO a anunțat, în această săptămână, că lista noilor unități de învățământ desemnate membre ale rețelei Școlilor Asociate pentru UNESCO (ASPnet) include, în acest an, doar 35 de școli din țară, printre ele fiind și cea din Slatina.

Dosarul de candidatură depus de conducerea Liceului „Nicolae Titulescu” Slatina a bifat criteriile administrative solicitate (raport de activitate pentru anul de învățământ 2022-2023, planul de activitate pentru anul școlar în curs și următorii doi ani), dar și principii de relevanță, precum- respectarea priorităților globale și naționale, parteneriate care documentează colaborări la nivelul comunității locale, dar și colaborări internaționale.

Directorul prestigioasei unități de învățământ din Slatina, profesoara Adina Gruia, a precizat că punctajul a fost obținut grație numeroaselor proiecte și activități în care elevii și cadrele didactice de la „Nicolae Titulescu” Slatina se implică.

„Mi-am dat seama că facem o serie de activități, pe parcursul unui an școlar. Am avut și un raport complex de activitate pe anul școlar 2022-2023, avem planurile activităților pe următorii trei ani și am depus toată documentația cerută pe 10 octombrie. Mi s-a părut o oportunitate. Acum am primit vestea că suntem școală UNESCO! Este vorba de reputație, dar și de faptul că școala UNESCO are prioritate pentru diferite tipuri de proiecte finanțate. Trebuie să implementăm activitățile din calendarul UNESCO, acestea fiind promovate pe site-ul oficial al organizației. Este important că școala noastră va fi promovată. Totodată, sunt programe și proiecte pe care le putem accesa și pentru care primim finanțare”, a spus directorul de la Liceul „Nicolae Titulescu” Slatina, profesoara Adina Gruia.