Arhitectul Severică Mitrache, doi medici și doi profesori vor primi titlul de „cetățean de onoare al municipiului Slatina”. Gala Laureaților, în perioada 20-24 ianuarie

Titlul de „cetățean de onoare al municipiului Slatina” va fi conferit, în acest an, arhitectului Severică Mitrache, doctorului Șerban Berteștenu, doctor în științe medicale specializat în Chirurgie Oncologică Cervico-facială, profesorului de matematică Marius Perianu, directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina, medicului cardiolog Ion David și profesorului Constantin Voinescu. Toți sunt slătineni cu o vastă activitate, fiind cunoscuți în comunitate.

Astfel, Primăria Slatina îi conferă acest titlul cunoscutului arhitect Severică Mitrache (foto), pentru întreaga activitate arhitecturală din municipiu și pentru implicarea în construirea noului sediu al Judecătoriei Slatina, Casa Fântâneanu, amenajarea Secției de istorie și cultură slătineană din cadrul Muzeului Județean Olt, dar și Consulatul german din Sibiu. Arhitectul Severică Mitrache s-a născut la Timișoara, în data de 24 septembrie 1958, și a studiat la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București. După terminarea facultăţii, a ajuns stagiar la Slatina, devenind treptat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai judeţului şi unul dintre puţinii restauratori din zona Olteniei. A proiectat numeroase clădiri din diverse orașe ale României: Slatina, Sibiu, Satu-Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Balş și Drăgăneşti-Olt.

Șerban Berteșteanu este un reputat medic O.R.L originar din municipiul Slatina, doctor în științe medicale, ce profesează în București ca medic primar O.R.L. Este fondatorul Centrului de excelență în Chirurgie oncologică cervico-facială, fiind al treilea doctor din lume ce a realizat o operație de laringectomie totală transorală. Cu o vastă experiență în domeniul medical, este specializat pe Chirurgie oncologică, participând la peste 6.000 de intervenții chirurgicale ca operator
principal sau asistent. Din octombrie 2010, este doctor în Ştiinţe Medicale, fiind cunoscut și pentru activitatea în învățământ (catedra O.R.L. Spitalul Colțea). Din
octombrie 2011 a devenit Șef de Lucrări – Catedra O.R.L. din cadrul Universității Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti.

Marius Perianu este unul dintre cei mai valoroși profesori de matematică cu care Slatina se mândrește în prezent, fiind coordonatorul lotului Olimpic de juniori la Matematică al României, Leader și Deputy Leader în cadrul Olimpiadelor Balcanice de Matematică, desfășurate în Albania și Turcia, în anul 2023. Director al Colegiului ,,Ion Minulescu” Slatina, profesorul de matematică al prestigiosului liceu și al Centrului Județean de Excelență Olt, Marius Perianu are un C.V. impresionant, el fiind membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (SSMR).

Totodată, acest titlu va fi conferit doctorului Ion DAVID, premiul acordat pentru întreaga carieră în medicină -Cardiologie, pentru profesionalismul, dedicarea și implicarea în activitatea medicală desfășurată la nivelul municipiului Slatina. Născut la 19 decembrie 1943, la Dragoslavele, județul Arges, a frecventat Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucuresti, promotia 1967, specializare Medicină Internă și Cardiologie. A fost medic șef la Policlinica Slatina, în perioada 1975-1976, și directorul medical al Spitalului Slatina 1976-1979. Până la vârsta de 64 de ani, a fost șeful Secție Cardiologie din cadrul Spitalul Slatina, înfiintând Secția de Cardiologie, Terapia Intensivă și linia de gardă de la Cardiologie. Spre finalul carierei, a activat la cabinetul particular, însumând 50 de ani de vechime în medicină.

Și nu în ultimul rând, acest titlu va ajunge la profesorul de Limba și literatura română Constantin VOINESCU – pentru activitatea culturală susținută, publicând frecvent proză în presa literară. Constantin Voinescu s-a născut la Timișoara, la 6 martie 1944, și este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Timișoara, promoția 1976. Își începe cariera didactică la Bârla, în județul Argeș, ulterior fiind director la Centrul de îndrumare al Culturii Județean Olt. A fost directorul Școlii Populare de Artă Slatina, inspector școlar și, ulterior, profesor de limba si literatura română. Din anul 1975, stabilit la Slatina, îndeplinește pe rând diferite funcții de lider cultural, printre care redactor șef al revistei de cultura „Olt Art”.
În ceea ce privește activitatea de scriitor, a debutat cu proză scurtă în volumul colectiv „Pământ în primăvară”, colaborează cu mai multe reviste literare, publicând o
mare parte dintre prozele care fac parte din volumul cu titlul provizoriu „Dii, tovarășe prim!”. Este membru al clubului slătinean de umor Pașaport de oltean, publicând epigrame în volumele umoristice din ţară. A publicat de-a lungul timpului romane precum: „Mai mult ca trecutul” sau „Dau cuvântul și stau jos”, potrivit proiectului de hotărâre al Primăriei Slatina. De asemenea, are preocupări în domeniul limbii române și prețuiește scrisul corect gramatical, publicând revistele: „Agramatica”, „Din vorbă în vorbă” și „Like gramatica”.

În economie, personalitatea anului este Dorinel Umbrărescu, constructorul care a executat trei tronsoanelor ale Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Piteşti, două dintre ele tranzitând și județul Olt.

De asemenea, personalitatea anului în domeniul social este Laura Popescu, consilier juridic al societății Artrom Steel Tubes, care derulează an de an campanii cu impact la nivelul comunității.

În domeniul cultural, George Smarandache, directorul Muzeului Județean Olt, și Valeru Ciurea sunt personalitățile anului, iar în sport, handbalista Diana Lixăndroiu și Andreea Jifcu (tenis de masă) au înregistrat cele mai bune evoluții în 2023.

Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării în cadrul ședinței extraordinare ce va avea loc pe 9 ianuarie.
Acest titlu este conferit de către Primăria municipiului Slatina cu ocazia împlinii a 656 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei în cadrul Galei Laureaților, ce a ajuns la cea de a opta ediție. Primăria municipiului Slatina va organiza acest eveniment în perioada 20-24 ianuarie, urmând să fie alocată suma de 800.000 de lei.
Totodată, în cadrul acestor festivități vor fi acordate mai multe burse de merit pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la Concursurile Naționale și Olimpiadele naționale, dar și sportivilor slătineni, după cum urmează:
-Premiul de calitate în educație acordat pentru premierea în cadrul Concursurilor Naționale, Olimpiade naționale organizate sub egida Universităților sau Societăților naționale de profil din România (materiile la care se organizează olimpiade naționale anual: limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, informatică aplicată, limba engleză, limba franceză, limba germană, etc.) în valoare de:
o Premiul I, Locul I – 450 lei/elev;
o Premiul II, Locul II – 350 lei/elev;
o Premiul III, Locul III, Mențiune, Premiul special – 250 lei/elev.
-Premiul special pentru activitate artistică, în valoare de 100 lei/elev pentru interpreți individuali, formaţii artistice aparţinând unităţilor de învăţământ, premiaţi la concursuri naţionale/internaționale şi activităţi educative, recreative naţionale/internaționale precum și elevii premiați în concursurile naționale/internaționale de activități extrașcolare;
-Premiul de excelenţă, în valoare de 2.500 lei/ disciplină, pentru elevii olimpici care au obţinut în anul 2023 locul I respectiv medalie de aur la olimpiadele/cupe școlare internaționale și prin rezultatele de excepţie, contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional.
-Premiul de excelenţă, în valoare de 2.000 lei/ disciplină, pentru elevii olimpici care au obţinut în anul 2023 locul II respectiv medalie de argint la olimpiadele/cupe școlare internaționale și prin rezultatele de excepţie, contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional.
-Premiul de excelenţă, în valoare de 1.500 lei/ disciplină, pentru elevii olimpici care au obţinut în anul 2023 locul III respectiv medalie de bronz la olimpiadele/cupe școlare internaționale și prin rezultatele de excepţie, contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional.
-Premiul de excelenţă, în valoare de 700 lei/ disciplină, pentru elevii olimpici care au obţinut în anul 2023 mențiune, premiul special sau diplomă de participare la cupele școlare internaționale și prin rezultatele de excepţie, contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional.
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 2.500 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul I, medalie de aur), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi olimpice).

-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 2.000 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul II, medalie de argint), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi olimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 1.500 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul III, medalie de bronz), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi olimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 700 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (premiul special, mențiune, locul IV), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate/Concursuri/Turnee Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi olimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 500 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (diplomă de participare), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate/Concursuri/Turnee Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi olimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 1.000 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul I, medalie de aur), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi neolimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 750 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul II, medalie de argint), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi neolimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 500 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (locul III, medalie de bronz), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi neolimpice).
-Premiul de excelenţă sportivi, în valoare de 300 lei, pentru sportivii care, prin rezultatele de excepţie obţinute în anul 2023 (premiul special, mențiune, locul IV, diplomă participare), contribuie la promovarea municipiului Slatina pe plan internaţional (Campionate Mondiale, Europene, Balcanice la sporturi neolimpice).
-Premii pentru sportivii de performanţă premiaţi la Competiţiile Naţionale care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de învăţământ/cluburi afiliate la Federaţiile Române de specialitate, recunoscute de Statul Român (Guvernul României prin Ministerul Educaţiei) nominalizaţi în Anexa nr. 3, stabilite în funcţie de performanţele obţinute la sporturi olimpice sau neolimpice, în anul competiţional 2023, poziţia ocupată în clasamentele oficiale si nivelul competiţiei:

Premii la Campionate Naţionale – sporturi olimpice:
a) Premiul I, în valoare de 600 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul I la Campionatele Naţionale şi locul I la Olimpiadele Naţionale ale Sportului Şcolar;
b) Premiul II, în valoare de 500 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul II la Campionatele Naţionale şi locul II la Olimpiadele Naţionale ale Sportului Şcolar;
c) Premiul III, în valoare de 400 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul III, menţiune şi premiu special la Campionatele Naţionale, Locurile I, II și III la Cupa României;
Premii la Campionate Naţionale – sporturi neolimpice:
a) Premiul I, în valoare de 350 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul I la Campionatele Naţionale şi locul I la Olimpiadele Naţionale ale Sportului Şcolar;
b) Premiul II, în valoare de 300 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul II la Campionatele Naţionale şi locul II la Olimpiadele Naţionale ale Sportului Şcolar;
c) Premiul III, în valoare de 250 lei/sportiv, pentru sportivii (individual sau echipă) care au obţinut locul III, menţiune şi premiu special la Campionatele Naţionale, Locurile I, II și III la Cupa României;
Premiul de performanță în echipă (în funcție de sportul olimpic practicat) pentru performanțe remarcabile obținute în cadrul olimpiadelor școlare în orice fază (componenții echipei din aceeași unitate de învățământ). Se vor acorda: 100 lei / sportiv/ă. NOTĂ: Premiile acordate la această categorie nu pot fi cumulate cu o altă categorie de premiere la nivel național sau internațional.
Premiul de performanță în echipă (în funcție de sportul olimpic practicat) pentru performanțe remarcabile obținute în cadrul turneelor naționale. Se vor acorda: 200 lei / persoană.

-Premii pentru profesori si antrenori.

LISTA completă cu elevii și profesorii premiați de către Primăria Slatina poate fi consultată aici