Împlinirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române a fost celebrată și la Slatina, miercuri, 3 aprilie, fiind organizată o festivitate în
Author: Florentina Ștefan Ciobanu
CSM Slatina înființează o grupă de fotbal feminin. 160 de copii fac fotbal la clubul slătinean
CSM Slatina a anunțat marți, 2 aprilie, că va înființa o grupă de fotbal feminin. Aproximativ 160 de copii de diferite vârste fac fotbal
Anchetă la Școala din Valea Mare. Directoarea ar fi agresat fizic și verbal un copil de 12 ani
Polițiștii olteni au deschis o ancheta, după ce directoarea școlii din Valea Mare ar fi agresat fizic și verbal un elev. Politia a fost
Un fermier din Scărișoara are primele roșii în solarii. Cu cât vând legumicultorii și ce adaos au comercianții din piețe
Președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, a precizat că sunt puțini fermieri care au scos roșii la vânzare la acest moment, iar cei care au reușit sunt temerari, muncesc mult și au cele mai moderne solarii.
Un bărbat și-a omorât soția, într-o locuință din comuna Teslui. A lovit-o cu un lemn în cap, apoi ar fi înjunghiat-o
Un bărbat de 68 de ani și-a omorât soția, duminică seara, 31 martie, într-o locuință din comuna Teslui, județul Olt. Olteanul a fost reținut,
Județul Olt sub cod galben de vânt și vijelii
Meteorologii au emis o atenționare „cod galben” de intensificări ale vântului și vijelii, aceasta fiind valabilă începând de luni, 1 aprilie, ora 20.00 –până
Peste 380 de amenzi, în urma controalelor din weekend. Au fost reținute 61 de permise și 19 certificate pentru conducerea unor mașini cu defecțiuni
Polițiștii olteni au desfășurat, la finalul săptămânii trecute, mai multe controale pe șoselele județului, fiind aplicate 385 de amenzi, în valoare totală de peste
Două meciuri de pregătire pentru CSM Slatina. Naționala de tineret vine la Slatina
Echipa de handbal feminin CSM Slatina va disputa, la începutul lunii aprilie, două meciuri de pregătire cu Naționala de tineret a României. Cele două
Oltul Curtișoara a pierdut partida de la Bascov
Oltul Curtișoara a pierdut, cu scorul 1-3, partida disputată vineri, 29 martie, pe terenul grupării Unirea Bascov, jocul contând pentru prima etapă din play-out-ul
Peste 140 de elevi de la CN „Ion Minulescu” Slatina au obținut premii la olimpiadele naționale. Director: „Este important să ai vârfuri”
171 de elevi de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina au participat la etapa județeană a olimpiadelor școlare, liceul slătinean adunând 146 de premii.









