Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a deschis lucrările Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), care au avut loc în
Author: Florentina Ștefan Ciobanu
A fost lansat „Raftul cu Bunătăți Locale”, în Slatina. Chesnoiu: Consumatorul vrea produse cât mai apropiate de gustul copilăriei
Un supermarket, amplasat în apropierea Pieței Zahana din Slatina, a lansat joi, 21 martie, Raftul cu Bunătăți Locale, un program prin care sunt susținuți
Liga a V-a/ Incidente, la Dobrun. Spectatorii au luat la bătaie jucătorii echipei adverse
Incidente la meciul de fotbal Victoria Dobrun-FC Bârza, din cadrul Seriei a II-a a Ligii a V-a, care s-a disputat duminică, 17 martie, spectatorii
Primăria Brâncoveni organizează a XIII-a ediție a sărbătorii populare „Încuratul Cailor de Sân’ Toader”. Constantin Enceanu va urca pe scenă
Primăria comunei Brâncoveni, județul Olt, va organiza, sâmbătă, 23 martie, cea de a XIII-a ediție a sărbătorii populare „Încuratul Cailor de Sân Toader”, localnicii
ITM Olt a descoperit nereguli în mai multe supermarketuri din județ
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 11-15 martie, controale în centrele comerciale din județ (supermarket, hypermarket), fiind descoperite mai multe nereguli.
Curtișoara, duel cu liderul seriei. Petrolul Potcoava, deplasare la Colonești
Ultima etapă a sezonului regular, Liga a III-a, este programată la finalul săptămânii, Oltul Curtișoara urmând să primească vizita liderului, Cetatea Turnu Măgurele. În
Paul Stănescu: „Firea va fi pe liste la europarlamentare”
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat marți, 19 martie, că parlamentarul Gabriela Firea va fi pe lista de candidați PSD-PNL pentru europarlamentare.
CSM Slatina-CS Tunari, în primul meci din play-out
Tragerea la sorți a programului play-off-ului și play-out-ului din Liga 2 a avut loc marți, 19 martie, la sediul FRF. CSM Slatina face parte
Zeci de slătineni din zona Zahana s-au întâlnit cu primarul Emil Moț și președintele CJ Olt, Marius Oprescu
Primarul municipiului Slatina, Emil Mot, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, viceprimarii Gigi Vîlcleanu și Alexandru Berechet, dar și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei
Peste 600 de amenzi, în urma controalelor desfășurate pe șoselele din Olt. 70 de șoferi au rămas fără permis
Polițiștii olteni au desfășurat, în perioada 15-17 martie, mai multe controale pe șoselele județului Olt, fiind aplicate 647 de amenzi, în valoare totală de









