Potrivit datelor transmise de către Prefectura Olt, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile în judeţul Olt, la data de 13 ianuarie, este
Actualitate
Actualitate
Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu 13 ianuarie
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât luni, 11 ianuarie, prelungirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu
Campania de vaccinare împotriva COVID a continuat și sâmbătă, în Olt. Nu au mai fost înregistrate reacții adverse
Campania de vaccinare a continuat și sâmbătă la nivelul județului, serul fiind administrat altor 170 de cadre medicale de la unitățile medicale din Slatina,
Oltul sub cod GALBEN de ninsori
Meteorologii au actualizat informarea meteorologică, anunțând ninsori abundente pentru mai multe județe din partea de sud a țării, printre care și Oltul. Astfel, Oltul
Ministerul Sănătății explică ce diferențe sunt între vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat cel de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel dezvoltat de compania Moderna. Potrivit Ministerului Sănătății, cele două variante
Peste 1.000 de olteni sunt închiși în case din cauza virusului SARS-COV2. 85 de persoane, pe un pat de spital
DSP Olt a raportat sâmbătă, 9 ianuarie, 58 de noi cazuri COVID la nivelul județului, numărul total al infectărilor de la începutul pandemiei urcând
Aproape 1.500 de cadre medicale, vaccinate în Olt. Cinci reacții adverse
Potrivit ultimelor date transmise de către DSP Olt, alte 335 de cadre medicale din unitățile medicale din județ s-au vaccinat împotriva COVID. Astfel, numărul
Ninsori abundente, în partea de sud a țării. Vine gerul
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, o informare meteorologică valabilă în intervalul 9 ianuarie, ora 23.00,- 12 ianuarie, ora 06.00. Meteorologii
Cadre medicale de la Spitalul de Psihiatrie Schitu vor asigura tura a II-a în Centrul de vaccinare Slatina
Cadre medicale de la Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci vor asigura tura a II-a în cadrul Centrului de vaccinare de la Spitalul Județean
Crește numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, în Olt. 385 vaccinări, în ultima zi
DSP Olt a transmis noi date privind campania de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul județului. Astfel, de la debutul campaniei de vaccinare în Olt









