Județul Olt are în jur de 40 de criminaliști, cel mai tânăr dintre ei fiind Gabriel Lică, 27 de ani, din Slatina. Prezent joi, 24 martie, la „Ziua Porților Deschise” din curtea Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Olt, acesta le-a prezentat copiilor laboratorul de criminalistică și modul cum sunt culese probe din „câmpul infracțional”.
Tânărul criminalist a spus că tot procesul pentru conservarea probelor este foarte important, pentru că o persoană poate fi legată de infracțiune sau, dimpotrivă, poate să fie exclusă din cercul suspecților.
„Conservarea probelor este foarte importantă pentru noi, pentru că probele trebuie să stea la o anumită temperatură din momentul în care le ridicăm de la fața locului și vor fi transportate către Institutul Național de Criminalistică, unde vor fi interpretate de către experții noștri, iar în urma acestor rezultate putem lega o persoană de câmpul infracțional, dovedim că ea a pătruns în acel câmp infracțional sau că a comis acea faptă. Dacă probele nu sunt ridicate conform, dacă nu aplicăm ordinele și procedurile de lucru, ele se pot contamina una cu cealaltă, pot interveni factori în care materialul ADN este distrus, probele biologice nu vor ajunge să fie interpretate așa cum trebuie, iar activitatea de probare a infracțiunii este cea mai importantă în procesul penal, fără aceasta nu putem să legăm o anumită persoană de infracțiune”, a spus inspectorul Gabriel Lică, ce lucrează de patru ani în cadrul IPJ Olt.
Polițistul a explicat că munca cea mai mare este depusă în cazul unui omor, pentru că la fața locului sunt descoperite, de cele mai multe ori, multe probe.
„Crimele sunt cele mai grele, pentru că sunt și cele mai grave infracțiuni din Codul Penal. Este și cel mai greu de cercetat, activitatea infracțională în această sferă este într-o notă agresivă sau lasă, în general, foarte multe urme la fața locului, iar noi trebuie să fim atenți, să interpretăm fiecare urmă, fiecare fir de păr, fiecare urmă de încălțăminte pe care o găsim. Dacă noi nu acționăm cum trebuie și nu conservăm probele este greu de probat infracțiunea respectivă. Județul Olt nu este un județ cu o rată mare de infracționalitate, aici este o comunitate mică, oamenii se cunosc, se ajută reciproc”, a adăugat tânărul criminalist.
300 de copii, la Ziua Porților deschise de la IPJ Olt
300 de preșcolari și școlari de la unități de învățământ din Olt au participat joi, 24 martie, la Ziua Porților Deschise de la IPJ Olt, organizată cu ocazia Zilei Poliției Române.
Copiii au putut vedea laboratorul criminalistic, cel de educație rutieră ce a intrat recent în dotarea IPJ Olt, dar și un echipaj canin.
„În curtea IPJ Olt, am organizat Ziua Porților Deschise, cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de la atestarea documentară a Poliției, prilejuită și de sărbătorirea, pe 25 martie, a Zilei Poliției Române. La această activitate au participat aproximativ 300 de școlari și preșcolari din cadrul mai multor unități de învățământ din județul Olt. Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din județul Olt, cum ar fi laboratorul criminalistic, laboratorul de educație rutieră care a intrat curând în dotarea IPJ Olt, echipajul canin, echipajul pentru Acțiuni Speciale Olt și Poliția Rutieră a județului”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.