Percheziții la Caracal și Slatina, după ce personalul medical ar fi efectuat vaccinări „la chiuvetă”

12 percheziții au avut loc luni, 11 aprilie, la clinici medicale cu puncte de lucru în sectorul 2 București și județul Olt, unde procurorii au suspiciuni că personalul medical efectua vaccinări prin metoda „la chiuvetă”. Potrivit unor surse, în județul Olt s-ar fi ridicat documente de la o clinică de vaccinare din Caracal, în zona Parcul „Constantin Poroineanu” Caracal, și de la alta situată în apropierea Tribunalului Olt din Slatina, vaccinările fictive având loc în perioada august 2021 și până în prezent.

„În cursul zilei de 11 aprilie 2022, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică (SUPC), în baza autorizării instanței, a pus în executare efectuarea a 12 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, fals informatic și, respectiv, acces ilegal la un sistem informatic. Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR,  DGPMB – Poliția Sectorului 2 București, IPJ Olt, IPJ Vâlcea și IPJ Gorj. Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment, rezultă că în perioada august 2021 – prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare cu puncte de lucru în sectorul 2, municipiul București și municipiul Caracal, județul Olt a efectuat vaccinări prin metoda “la chiuvetă”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Potrivit anchetatorilor, peste 1.000 de persoane au obținut în mod fraudulos certificatele verzi COVID.

„Peste 1.000 de persoane au obținut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără  însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare. Activitatea infracțională a fost susținută și de modalitatea de organizare a activității de vaccinare, exclusiv prin administrarea unei singure doze, în sensul că vaccinul solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia a fost Janssen (Johnson & Johnson), procedură ce implică administrarea unei singure doze”, mai arată sursa citată.

Persoanele cercetate vor fi prezentate cu mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală, urmând a fi dispuse măsurile procesual penale care se impun.

foto:arhivă