Aproape 7.400 de olteni fără loc de muncă se aflau în evidența AJOFM Olt, rata șomajului fiind de 5,70%, în creștere față de luna
Author: Florentina Ștefan Ciobanu
Liga a IV-a/ Derby, la Curtișoara. Reacții din cele două tabere
În cadrul etapei a X-a a Ligii a IV-a, programată sâmbătă, 29 octombrie, liderul ACS Caracal va întâlni, în deplasare, Oltul Curtișoara, cele două
Omul de afaceri Mircea Ungureanu și fostul primar de la Vitomirești, Robert Rotea, trimiși în judecată. Dosarul, înregistrat la Tribunalul Olt
Dosarul în care sunt inculpați omul de afaceri Mircea Ungureanu, fostul primar al comunei Vitomirești, Robert Rotea, alte persoane și societăți comerciale a fost
Proiect pentru o spălătorie modernă, la Spitalul Slatina. CJ Olt vrea să renunțe la serviciul externalizat
Consilierii județeni au aprobat în ședința de miercuri, 26 octombrie, documentația tehnico-economică pentru amenajarea unei spălătorii în incinta Spitalului Județean de Urgență Slatina, valoarea
LISTA. UAT-urile au primit bani de la CJ Olt. Oprescu: Orașele au primit sume egale, comunele, în funcție de solicitări
CJ Olt a aprobat miercuri, 26 octombrie, repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de șase la sută a impozitului pe venit pe acest an,
Mașina condusă de un tânăr de 18 ani a lovit mortal un bărbat de 70 de ani, în afara comunei Vădăstrița
Mașina condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Obârșia, a lovit mortal un bărbat de 70 de ani. Accidentul s-a produs marți,
Liga a IV-a/ Victor Crângureanu, noul antrenor al echipei Știința Mărunței. Ce spune primarul din comună
Știința Mărunței are un nou antrenor, pe banca tehnică fiind adus Victor Crângureanu. Acesta l-a înlocuit pe profesorul Cristian Stănculețu, cel care a demisionat
Un bărbat ce șlefuia o cruce într-un cimitir din Slatina a căzut de pe o scară și a murit
Un bărbat ce șlefuia o cruce marți dimineață, 25 octombrie, în Cimitirul Strehareți din municipiul Slatina, județul Olt, a căzut de pe o scară,
LISTA. Oltul a primit bani din Fondul de rezervă. Suma alocată pentru fiecare localitate din județ
Executivul a aprobat în ședința de marți, 25 octombrie, suma de 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități
O biciclistă de 75 de ani, acroșată de tir, la Jitaru. Femeia a ajuns la spital
O biciclistă de 75 de ani a fost acroșată de tir, marți, 25 octombrie, pe Drumul Național 65 – European 574, în localitatea Jitaru,









